Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea cea mai cunoscută unitate de învăţământ din Zalău, Colegiul Naţional Silvania, se află în litigiu.Eparhia Reformată îşi cere dreptul la proprietate încă din anul 2004. Imobilul este una dintre cele mai vechi clădiri de patrimoniu, datând de la începutul secolului XIX.
De aproximativ şapte ani, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea cea mai cunoscută unitate de învăţământ din judeţ este revendicată de Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului Oradea, cea în subordinea căreia se află şi Protopopiatul Reformat Zalău. Bogdan Szolt, protopop al Bisericii Reformate Zalău spune că odată cu apariţia legii privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, Eparhia Reformată a revendicat clădirea.
„Corpul A, corpul B şi sala de sport. Acestea au fost revendicate de Eparhia Reformată din anul 2004. Clădirea, de fapt corpurile menţionate, a fost construită începând din anul 1815 cu sprijinul şi din capitalul bisericii reformate”, a precizat protopoul Bogdan Szolt. Potrivit acestuia, practic revedicatorul nu este deocamdată în proces cu nimeni.
„În urmă cu mai bine de şapte ani odată cu apariţia legii retrocedărilor, a fost constituită la Bucureşti o comisie specială de retrocedare, în subordinea Guvernului României, şi actele noastre pentru revedendicarea clădirii, cu toate anexele şi documentele justificative le-am depus acolo. Rând pe rând, aproape anual ne-au fost cerute tot felul de acte oficiale, cu tot felul de precizări. Deocamdată aşteptăm răspunsul, iar în situaţia în care acesta va fi unul negativ vom apela la instanţa de judecată”, a precizat protopopul.
CNS ar putea fi transformat în Liceul Wesselenyi
Bogdan Szolt a spus că, în situaţia în care clădirea va fi din nou în patrimoniul Bisericii Reforma