Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Rurală dispare! Sau nu!

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 26 septembrie 2011 ·

Posturile de Poliţie din comunele Ţării Făgăraşului au fost oficial reorganizate joi, 22 septembrie, odată cu inaugurarea celor 2 secţii de poliţie de la Şercaia şi Voila. Astfel de acum încolo infracţiunea din fiecare comună va fi sesizat de poliţistul din aceea comună urmând ca intervenţia să vină de la Şercaia sau Voila.

Posturile de poliţie rurală rămân cu un singur poliţist

Guvernanţii au dorit o schimbare a sistemului de organizare a Poliţiei Rurale. De aceea s-a pus în practică o nouă structură. Potrivit acesteia, pe raza comunelor din Ţara Făgăraşului vor funcţiona doar 2 secţii de poliţie, la Şercaia şi Voila. Ca urmare a acestor modificări, Biroul de Poliţie Rurală din Făgăraş va fi desfiinţat, iar cei şase angajaţi de aici vor fi transferaţi la una din secţiile nou înfiinţate din zona Făgăraşului. De asemenea, la sediile posturilor de poliţie din comune va rămâne un singur poliţist care va transmite informaţiile către cele două secţii. Joi, 22 septembrie, cele două secţii au fost inaugurate.

„E un proces de modernizare, am transformat posturile de poliţie în secţii de poliţie. La nivelul judeţului, sunt 6 secţii de poliţie, una este şi la Şercaia. Orice început este greu pentru că se schimbă anumite lucruri. Dar, după analizele care s-au făcut, serviciul de poliţie va fi exercitat în mediul rural mai bine decât înainte, va fi mai performant. Bineînţeles, va fi nevoie şi de ajutorul Poliţiei Locale. Pe termen mediu şi lung, fără înfiinţarea poliţiilor locale – care vor trebui să colaboreze cu poliţia naţională – problemele vor fi greu de controlat“, a spus prof. univ. dr. Claudiu Coman, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Braşov.

„Noi discutăm, la acest moment, despre conceptul potrivit căruia posturile de poliţie rurală rămân: la fiecare post o să avem un poliţist care va prelua absolut toată problema

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 45 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: „Vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare”

HotNews acum 32 minute
Claudiu Târziu a lansat „Acţiunea Conservatoare”, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR, motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune îşi „as

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 3 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

JD Vance: Nu suntem în război cu Iranul, ci cu programul său nuclear

Ziarul Financiar acum 17 minute
„Nu suntem în război cu Iranul. Suntem în război cu programul nuclear al Iranului", a declarat Vance. El a continuat spunând că SUA nu au niciun interes să trimită trupe americane pe terenul iranian. Decizia Statelor Unite de a ataca Iranul a provoc

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum o ora
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

MAE: „România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora”

Gandul acum 24 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat duminică, prin intermediul unui comunicat, că „România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora”. Potrivit sursei citate, „poziția constantă

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte duminică, la cererea Iranului

Ziarul Financiar acum 17 minute
Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se va reuni în cursul zilei de duminică, potrivit unor diplomaţi, citaţi de Sky News. Reuniunea neplanificată este organizată la cererea Iranului, după ce SUA au atacat principalele sale

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 4 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Viitorul guvern va avea cinci vicepremieri. Anunțul făcut de Ilie Bolojan

Mediafax acum 2 ore
Bolojan a anunțat că liderii au convenit să existe cinci viceprim-miniștri în Executiv. Liberalii îl vor avea ca vicepremier pe Cătălin Predoiu, care va deține și portofoliul de la Interne. Un alt vicepremier va fi Dragoș Anastasiu, actual consilier

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/28°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°