Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş a semnat un parteneriat economic cu autorităţile locale şi cu instituţii similare din Ucraina şi Ungaria, pentru a îmbunătăţi relaţiile comerciale dintre cele trei părţi care activează în zona transfrontalieră. Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, inginerul Gheorghe Marcaş, susţine că parteneriatul are rolul apropia mediul de afaceri, de a încuraja cooperarea şi investiţiile reciproce. "În cadrul discuţiilor am dezbătut probleme de ordin social, dezvoltare economică, situaţia schimburilor comerciale, regresul comerţului între părţi pe durata celor trei ani de criză economică. Am discutat şi posibile soluţii care s-ar putea aplica în reducerea efectelor recesiunii economice în ţările noastre, cât şi în zona de frontieră unde activăm, dar şi găsirea unor programe economice de colaborare" a spus Gheorghe Marcaş.
Vor să înveţe de la români
Petro Rotar, viceprimarul oraşului Cernăuţi, Ucraina, este optimist în privinţa relaţiilor de colaborare economică şi susţine că la nivelul administraţiei locale ar avea multe de învăţat din experienţa Maramureşului. "Noi avem frontieră cu Moldova şi România, Maramureşul e tot o regiune, un oraş de frontieră. Şi avem nevoie de experienţa Maramureşului. Suntem interesaţi să dezvoltăm afaceri cu firme din acest şi judeţ şi îi aşteptăm cu interes la Cernăuţi pentru discuţii ", a spus viceprimarul Petro Rotar. Mediul de afaceri din judeţul Maramureş, încurajat de Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş, cât şi de Consiliul Judeţean Maramureş, a încercat din anul 1994 să intre pe piaţa din Ucraina, îndeosebi în regiunea Ivano-Frankivsc, zonă transfrontalieră cu Maramureşul, însă oamenii de afaceri au fost nevoiţi să se retragă de-a lungul anilor din cauza instabilităţii economice, dar şi din cauza politicilor ce au influenţat negativ dezvoltarea afacerilor. Cam