Supăraţi pe elogiile aduse mamelor în manualele de scriere, în timp ce taţii sunt puţin menţionaţi, membrii Alianţei Antidiscriminare a Tăticilor au cerut revizuirea cărţilor pentru \"boboci\". Sursa: CODRIN PRISECARU
Bogdan Drăghici, preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), a adresat, zilele trecute, o scrisoare Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reclamând faptul că cele patru abecedare acreditate de Ministerul Educaţiei sunt retograde şi pline de stereotipuri.
Analiza făcută de Drăghici în cazul celor patru manuale a arătat că termenul "mama" este menţionat cu 250% mai mult decât "tata", în condiţiile în care, spune preşedintele Alianţei, în societatea românească actuală, tăticii sunt la fel de prezenţi ca şi mămicile în educarea şi creşterea copilului.
Drăghici a declarat, pentru "Evenimentul Zilei", că la începutul anului, într-o discuţie purtată cu mai mulţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, a primit promisiunea ca abecedarele să fie revizuite şi reeditate, astfel încât copiii care au intrat în clasa I anul acesta să aibă pe bănci manuale "corecte": "Este un an şcolar început prost. Abecedarele româneşti nu ţin cont de realitate şi promovează stereotipuri care smintesc copiii. În cărţile pe care le-am analizat, mama apare ca o slugă în casă, găteşte, spală. Ce învaţă copiii? Fetiţele că trebuie să fie slugi, iar băieţii că trebuie să-şi subordoneze mai târziu partenera".
Potrivit studiului de caz făcut de membrii T.A.T.A, în cele patru abacedare, cuvântul "mama" apare de 108 ori, în timp ce "tata" are doar 40 de apariţii.
HOTĂRÂT. Bogdan Drăghici
a solicitat reeditarea abecedarelor
O altă "bubă" a cărţilor de scriere pentru şcolari este faptul că ziua mamei, 8 Martie, are dedicată o pagină în abecedar.
"Sunt doi ani de z