Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul "blondei lui Boc" spre Barcelona, pavat de Guvern cu trei decizii

Publicat in Jurnalul, luni 26 septembrie 2011 ·

Deşi Guvernul a decis încă de acum patru luni să o numească pe Cynthia Carmen Curt (foto), fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Emil Boc, în postul de consul ge­neral al României la Bar­ce­lo­na, paşii legali pentru realizarea acestei numiri abia acum s-au făcut. Premierul a semnat numai puţin de trei decizii pentru ca "blonda lui Boc" să ajun­gă consul la Bar­ce­lona, toate trei publicate în Mo­nitorul Ofi­cial din 21 septembrie. Şe­ful Executivului a semnat mai în­tâi o decizie prin care Cynthia Curt este elibe­ra­tă din funcţia de con­silier de stat din cadrul apa­ra­tului propriu de lucru al premierului. Pa­sul doi a fost semnarea unei a doua de­cizii prin care premierul Boc dispune reluarea de către Cynthia Curt a activităţii de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului Ge­neral al Guvernului (SGG) la cererea acesteia. "În­ce­pând cu data intrării în vi­goare a prezentei decizii se dispune reluarea activităţii, la cerere, în funcţia de ins­pector guvernamental în ca­drul Secretariatului Gene­ral al Gu­vernului a doamnei

Cynthia Carmen Curt", se arată în de­ci­zia lui Boc. Urmează o a treia de­ci­zie şi ul­tima privind aplicarea mo­bi­lităţii pentru Cynthia Curt din func­ţia de inspector guvernamental în cadrul SGG în funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale pen­tru Ocuparea Forţei de Muncă şi detaşarea la Ministerul Afacerilor Externe. "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamnei Cynthia Carmen Curt i se aplică mobilitatea din funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului în funcţia publică de secretar general al Agenţiei Na­ţi­o­nale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi se detaşează la Ministerul de Externe. Numirea doamnei Cynthia Carmen Curt în cadrul Ministerului Afacerilor Externe se face prin ordin al ministrului de Externe", se arată în deci

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 47 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 24 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°