Leonard Orban, ministrul fondurilor europene, ţinteşte o absorbţie accelerată a fondurilor UE (patru miliarde de euro, la finele lui 2012, faţă de doar 725 mil. euro în aproape cinci ani de la integrarea în UE), dar are de rezolvat în câteva luni două urgenţe majore: deblocarea fondurilor pe Programul Operaţional Regional (POR) de 800 mil. euro stopate de la finanţare în urma descoperirii unor nereguli majore pe achiziţiile publice şi reînnoirea legislaţiei achiziţiilor publice, demers care, dacă nu este dus la capăt până la finele lui octombrie, va conduce la blocarea tuturor programelor cu finanţare UE.
Contractele şi caietele de sarcini "cu dedicaţie" sunt problema căreia guvernele de la Bucureşti nu i-au dat, de ani de zile, de capăt. Nu a fost cazul Comisiei Europene care a găsit soluţia: în vară, a blocat, pur şi simplu, de la finanţare proiecte de 800 mil. euro pe POR.
Pentru a nu pierde definitiv banii europeni în cazul în care s-ar fi descoperit şi alte nereguli, Guvernul a oprit transmiterea către Bruxelles a facturilor spre decontare - pentru că fondurile structurale au această particularitate, întâi se fac cheltuieli din banii proprii pentru proiectele agreate şi apoi facturile sunt decontate de Comisie.
Guvernul face de câteva luni verificări pe programele europene înainte de a reîncepe (spre finele anului, se speră) transmiterea facturilor către Bruxelles, având astfel posibilitatea de a îndrepta banii spre alte proiecte în cazul în care descoperă cheltuieli nelegale pe proiectele verificate.
Dacă Bruxellesul ar fi descoperit el aceste neregului, atunci ar fi retras definitiv banii, fără posibilitatea ca ei să fie redirecţionaţi, au argumentat în vară preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc.
Trei probleme grave pe achiziţiile publice
Ce spune Orban (50 de ani), primul comisar al României la UE, despre