Serviciul secret german (BND) a recunoscut că l-a angajat între 1958 şi 1962 pe Walther Rauff, un fost demnitar al SS şi una dintre principalele persoane responsabile pentru Holocaust, potrivit ediţiei de duminică a săptămânalului Der Spiegel, informează Mediafax.
Rauff, colonel SS, este cel care a conceput camerele de gazare mobile - camioane în care victimele erau asfixiate cu gaze de eşapament - şi tot el a supervizat amplasarea acestora, la Sachsenhausen (Germania), Riga, Chelmno (Polonia) sau Poltawa (Ucraina).
Angajarea lui Rauff nu poate fi "apărată din nici un punct de vedere, moral şi politic", recunoaşte în prezent Bodo Hechelhammer, care conduce grupul de lucru format pentru a clarifica relaţiile dintre BND şi demnitarii nazişti după război, relatează Der Spiegel.
BND a dat publicităţii, la sfârşitul săptămânii trecute, aproximativ 900 de pagini de documente, care au permis publicaţiei să refacă istoria lui Rauff şi a colaborării sale cu serviciile secrete din ţara sa.
Evadat dintr-o închisoare a aliaţilor din Italia după război, el s-a refugiat în Siria, înainte de a pleca în America de Sud, întâi în Ecuador, apoi în Chile.
Acolo a fost recrutat de BND în 1958, având cunoştinţă de la început despre faptele sale, "din care nu a făcut niciodată un mister", se poate citi în aceste documente, citate de Der Spiegel.
Sub pseudonimul Enrico Gomez, el era responsabil de colectarea informaţiilor despre Cuba şi Fidel Castro. În pofida onorariilor importante de 70.000 de mărci în total, BND nu pare să fi fost mulţumit de activitatea sa.
Rauff a fost arestat de poliţia din Chile, în decembrie 1962, la cererea justiţiei germane, care emisese cu un an înainte un mandat de arestare pentru asasinarea a cel puţin 90.000 de persoane.
În schimbul tăcerii sale, BND a preluat o parte din cheltuielile cu apărarea sa. Rauff a fost el