Aeroportul internaţional Hartsfield Jackson din Atlanta este cel mai aglomerat aeroport din lume după numărul de pasageri pe care l-a înregistrat anul trecut, 89,3 milioane de persoane, dar şi după numărul de decolări şI aterizări ale avioanelor, potrivit unui top al ZF care ia în considerare datele de la Airports Council International. Topul s-a făcut după traficul raportat de aeroporturi anul trecut.
Aeroportul din Atlanta ocupă poziţia fruntaşă în acest top încă din anul 2000. Mai mult, şi în primul semestru al acestui an, aeroportul din Atlanta este ocupantul locului întâi, cu 45 de milioane de pasageri, în creştere cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Poziţia a doua în topul celor mai aglomerate zece aeroporturi din lume este ocupată de Beijing Capital International Airport, cu aproape 74 milioane de pasageri. Acesta este situat la 32 de kilometri de nordul oraşului Beijing.
Cu 66,7 milioane de pasageri, aeroportul internaţional O'Hare din Chicago, este ocupantul locului trei.
În acest clasament şi-a făcut loc şi aeroportul Heatrow din Londra, al patrulea cel mai aglomerat din lume şi cel mai tranzitat aeroport din Marea Britanie, cu 65,8 milioane de pasageri. Spre acest aeroport sunt curse directe din Bucureşti.
Cu 64 de milioane de pasageri anual, Tokyo International Airport, cunoscut şi sub denumirea de Haneda Airport, este cel de-al cincilea cel mai aglomerat aeroport din lume.
Nici aeroportul din Los Angeles nu se lasă mai prejos, raportând un trafic de circa 59 milioane de pasageri. Acesta este al şaselea cel mai aglomerat aeroport din lume, iar din California este cel mai mare după numărul de aterizări/decolări.
La concurenţă cu aeroportul din Los Angeles, se află aeroportul din Paris (Charles de Gaulle), care se poziţionează pe locul şapte cu 58,1 milioane de pasageri.
Locul opt în topul cel