Arheologii au făcut o descoperire macabră în oraşul italian Piombino: ei au găsit rămăşiţele unei vrăjitoare din Evul Mediu, cu şapte piroane înfipte în maxilar, scrie Daily Mail. Pe lângă acestea, au fost găsite alte 13 piroane, în jurul corpului femeii.
Descoperirea a fost făcută în ceea ce se crede că ar fi un "cimitir al vrăjitoarelor". Tot aici, fusese găsit scheletul unei femei, înconjurat de 17 zaruri, joc interzis pentru reprezentantele sexului slab, în urmă cu 800 de ani.
Femeile, despre care experţii cred că aveau în jur de 25-30 de ani când au murit, au fost îngropate direct în pământ, fără sicriu sau giulgiu.
"Modul în care au fost îngropate cele două femei duce cu gândul la un ritual de exorcizare"
Arheologul Alfonso Forgione, de la Universitatea L'Aquila, care a condus săpăturile, suspectează că scheletele sunt ale unor vrăjitoare, datorită modului în care cele două femei au fost îngropate. "Este o descoperire neobişnuită şi fascinantă. N-am mai văzut aşa ceva în viaţa mea. Modul în care a fost îngropată femeia (n.r. cu piroane) mă face să cred că era vrăjitoare şi că oamenii au vrut să se asigure că e moartă şi că nu se va trezi din morţi. Cu siguranţă, localnicii credeau că are puteri malefice", spune Forgione.
"Al doilea schelet a fost descoperit cu 17 zaruri în jurul său. 17 este un număr care aduce ghinion în Italia. Modul în care au fost îngropate cele două femei duce cu gândul la un ritual de exorcizare. Vom examina scheletele, pentru a descoperi cauza morţii", spune arheologul.
Totuşi, există un mister, scrie Daily Mail: arheologii încearcă să-şi dea seama de ce femeile, dacă într-adevăr sunt vrăjitoare, au fost îngropate în apropierea unei biserici. "Singura explicaţie este că, probabil, femeile proveneau din familii cu influenţă, care au reuşit să le asigure un loc de veci sigur şi sfinţit", spune