Un râu de lacrimi pentru micuţa care va fi înmormântată mâine. Drama este a unei generaţii întregi de copii care ajung să nu mai mănânce de dor după ce mama şi tata pleacă la muncă în străinătate ca să aibă ce să le dea să mănânce. Eu sunt sacrificaţii tranziţiei

Nimeni nu e vinovat de moartea Monicăi Cismaş, un înger de fată care s-a stins de dor de mamă. Mamă care a avertizat-o în spital, timp de două luni, că, dacă nu se întremează, o părăseşte acolo. Şi aşa a făcut. O bunică sătulă s-o îngrijească şi care îi repeta de zece ori pe zi că e singură pe lume. O armată de specialişti în spital care n-au reuşit să o scoată din anorexia nervoasă pe fond depresiv, asistând la finalul fatal. Astăzi, fetiţa de 11 ani va fi înmormântată. Şi nimeni nu se consideră vinovat.

Mama îi repeta: „Plec şi te las”

Poliţiile din cele două judeţe, Arad, unde a murit copila, şi Timiş, unde a trăit şi unde s-a declanşat totul, nu fac nicio anchetă, pentru că decesul a fost unul patologic, iar de abandon familial, infracţiune de care ar putea fi acuzată mama, nu se pune încă problema, din moment ce niciuna din cele două instituţii judeţene de protecţia copilului nu consideră că s-a întâmplat aşa ceva.

Adevărul despre starea copilei se învârte însă în jurul femeii de 29 de ani şi a mamei acesteia din urmă, singurele vinovate, în fond, de drama în care a ajuns copila.

Pe un fond sensibil, de copil crescut fără tată, micuţei i s-a tot repetat: „Mama te-a părăsit. A plecat în Italia pentru că nu te iubeşte. Te lasă aşa cum a lăsat-o pe sora ta” – spunea Rozalia Cismaş, bunica fetei.

Cât şi-a „îngrijit” fiica în spitalul din Arad, Cristina Negrea a avut grijă să îi repete, spre disperarea personalului medical, că, dacă nu se întremează, pleacă şi o lasă acolo. „Cât a stat lângă fetiţă, vizitând-o timp de două luni, mama îi răspundea într-una că, dacă nu îşi revine