Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul etnobotanicelor. Un tânăr din Braşov s-a sinucis după ce s-a drogat două zile

Publicat in Antena 3, luni 26 septembrie 2011 ·

Etnobotanicele continuă să facă ravagii în rândul tinerilor, fără ca cineva să ia vreo măsură. Un tânăr din Braşov şi-a căutat moartea din cauza halucinaţiilor provocate de aşa zisele droguri legale.

Vecinii spun că de trei ani, de când începuse să consume aşa zisele droguri legale, tânărul era alt om. După moartea soţului, mama lui a ales calea străinătăţii ca să-şi poată întreţine familia. El a rămas în apartament, cu fratele său. S-a afundat însă tot mai mult în lumea narcoticelor şi a îndepărtat pe toată lumea. În ultimul ceas, a încercat să scape de droguri.

Vecinii povestesc că sâmbătă, tânărul a organizat o petrecere iar de atunci s-ar fi drogat fără oprire. În această dimineaţă s-a trezit cu halucinaţii. Complet gol, a ieşit la geam şi s-a aruncat.

Duminică seară, un bărbat de 30 de ani le-a dat de lucru poliţiştilor şi medicilor din Bacău. Fără să spună un cuvânt apropiaţilor, s-a urcat pe un stâlp de înaltă tensiune şi a început să ameninţe că se va arunca în gol. A căzut până să ajungă la o înălţime care să-l rănească, a fost internat la secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Bacău şi riscă o amendă de 500 de lei pentru tulburarea liniştii publice.

Etnobotanicele au făcut victime şi la Iaşi. Doi adolescenţi au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fumat o ţigară. Medicii au reuşit să trateze efectele, dar trag un semnal de alarmă cu privire la astfel de episoade. Legislaţia este mult prea lejeră, iar controalele rămân fără rezultate.

Etnobotanicele continuă să facă ravagii în rândul tinerilor, fără ca cineva să ia vreo măsură. Un tânăr din Braşov şi-a căutat moartea din cauza halucinaţiilor provocate de aşa zisele droguri legale.

Vecinii spun că de trei ani, de când începuse să consume aşa zisele droguri legale, tânărul era alt om. După moartea soţului, mama lui a ales calea străin

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum 2 ore
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan, mesaj după numirea în funcția de președinte al PNL: „O onoare mare și o responsabilitate și mai mare”

Mediafax acum 13 ore
Ilie Bolojan a scris pe rețelele sociale un mesaj public sâmbătă seară, imediat după ce a fost ales în fruntea Partidului Național Liberal. În declarația sa, a spus că se simte onorat de această alegere și că este conștient de greutatea rolului pe c

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°