Depăşiri neregulamentare, multe făcute cu pedala de acceleraţie căcată la maximum, sunt o practică obişnuită în traficul timişean. De la începutul acestui an, mai mult de o mie de şoferi au rămas fără permisul de conducere după ce au fost prinşi efectuând astfel de manevre periculoase. De altfel, şase oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi cinci au fost răniţi grav.
Sute de amenzi pentru depăşiri neregulamentare, în Timiş
Într-un top al cauzelor accidentelor grave de circulaţie care au loc în Timiş, depăşirile neregulamentare se situează pe primele locuri. Astfel de manevre periculoase generează şi efectele cele mai grave, multe fiind făcute în afara localităţilor unde, adesea, şoferii rulează cu viteză mare, chiar şi pe contrasens. De altfel, analiza de risc rutier arată că depăşirea neregulamentară este principala cauză de producere a accidentelor rutiere în afara localităţilor, iar numărul conducătorilor auto care se angajează în astfel de manevre este în creştere.
Deşi în încercarea de a tempera aceste manevre iresponsabile rutieriştii aplică sute de sancţiuni contravenţionale, efectul scontat întârzie să apară dacă privim la statistici. De la începutul acestui an, poliţiştii rutierişti timişeni au aplicat peste o mie de sancţiuni contravenţionale, ridicându-le şi permisele de conducere în vederea suspendării şoferilor prinşi in depăşiri neregulamentare.
Mai îngrijorător, spun oamenii legii, este faptul că numărul şoferilor care recurg la astfel de practici iresponsabile a crescut în ultimul an. În perioada similară a anului trecut, 948 de şoferi au fost amendaţi şi tot atâţia au rămas fără permise de conducere, după ce au fost prinşi efectuând depăşiri neregulamentare în trafic – dintre cei sancţionaţi, 396 au fost depistaţi încălcând normele rutiere în afara localităţilor. Tot anul trecut, şi numărul accidentelor mo