"Tema acestui sezon va fi atmosfera de bal, unde concurenţii vor trebui să se descurce cu dansuri gen menuet, cadril, ceea ce nu e deloc uşor, pentru că mulţi dintre concurenţi sunt pasionaţi de dansul modern, de street dance, iar pentru atmosfera de bal, mă refer la stilurile de dans clasice, trebuie să ai o anumită eleganţă. De asemenea, vor mai fi şi alte stiluri noi de dans, pe care nu le-aţi mai văzut până acum la «Dansez pentru tine»", a povestit Ştefan Bănică Jr. pentru "Pro TV Magazin".
Iulia şi Ştefan sunt emoţionaţi de fiecare dată când intră pe scena concursului. "Emoţii vor fi întotdeauna. Această emisiune este iubită tocmai pentru că are emoţie, ce se naşte în orice secundă din tensiunea acumulată. E o miză mare. Noi, concurenţii şi publicul, suntem conştienţi că e în joc destinul unor oameni greu încercaţi, care merită o şansă", a spus Iulia Vântur.