Că este vorba despre o tendinţă a românilor de a mânca mai sănătos sau de impactul crizei asupra alimentaţiei, cert este că în ultimii doi ani s-a înregistrat o scădere a consumului alimentelor de bază.
Econtext a realizat o analiză a consumului de alimente din 2001 până în 2010 şi a constatat că, deşi de la începutul perioadei analizate consumul a crescut, din 2009 acesta a înregistrat o scădere la mai toate alimentele. În calcul a fost luat consumul următoarelor 10 produse alimentare: pâine, mălai, orez, carne proaspătă, preparate din carne (mezeluri), peşte, lapte, brânzeturi şi smântână, brânză de vacă şi caşcaval.
Anul trecut românii au mâncat mai puţină pâine, carne proaspătă, mezeluri, brânzeturi şi smântână, brânză de vacă şi caşcaval. De asemenea, consumul a stagnat la orez şi lapte. Singurul produs la care consumul a crescut este peştele.
Cea mai mare scădere s-a înregistrat în consumul de pâine, potrivit Econtext. În 2010 un român mânca, în medie, 7,8 kilograme de pâine pe lună, aceasta fiind cea mai redusă cantitate din 2001 până în prezent.
Carnea proaspătă a fost cumpărată în cantităţi mai mari în 2009 comparativ cu anul precedent, pentru ca în 2010 consumul să scadă din nou. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul preparatelor din carne, brânzeturilor şi caşcavalului.
La peşte situaţia stă tocmai invers. În 2010 un român mânca, în medie, 0,59 kilograme de peşte pe lună, adică cea mai mare valoare din ultimii zece ani.
Analizând întregul interval, 2001 – 2010, observăm că s-a dublat consumul de carne proaspătă şi peşte, iar cel de caşcaval aproape s-a triplat. Şi consumul de lapte şi brânzeturi a crescut, cu aproximativ 50%.
Foarte important: este vorba despre consumul alimentelor care au fost cumpărate, nu produse în propria gospodărie.
Sursă: Econtext