Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: Nu cred în vinovăţia lui Vasile Avram

Publicat in Romania Libera, luni 26 septembrie 2011 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu crede în vinovăţia preşedintelui suspendat al CCA, Vasile Avram, care a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, informează Mediafax.

"Eu nu cred în vinovăţia lui Vasile Avram. De-a lungul timpului l-am văzut în activitatea privată asigurând o protecţie specială familiei lui. Compotramentul lui a fost fără niciun semnal că ar putea participa la evenimente altele decât cele regulamentare", a spus Sandu.

Tribunalul Bucureşti a admis, duminică, cererea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a şefului Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, şi a omului de afaceri Sorin Ţerbea, instanţa emiţând mandate pentru 29 de zile. În acelaşi caz sunt cercetaţi, în stare de libertate, Nicolae Iacobescu şi Vasile Constantin Chiorean, persoane din anturajul omului de afaceri Sorin Ioan Ţerbea, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru complicitate la luare şi la dare de mită.

Sâmbătă, în urma unei percheziţii şi a unor audieri, preşedintele CCA, Vasile Avram, şi Sorin Ţerbea, apropiat al clubului FCM Târgu Mureş, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, pentru luare de mită şi, respectiv, dare de mită.

Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureş - Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Ţerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreaţi de formaţia mureşană în sezonul 2011/2012. "În aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti-Tîrgu-Mureş şi retur, folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan", se arată într-un comunicat al DNA.

Duminică, Federaţia Română de Fotbal a anunţat suspendarea din funcţia de preşedinte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 53 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum o ora
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum o ora
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Donald Trump sărbătorește demisia șefului FBI. „E o zi mare pentru America”

Gandul acum 21 minute
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că demisia directorului FBI, Christopher Wray, este o „zi mare pentru America”. De asemenea, Trump l-a prezentat pe candidatul său pentru această funcție, Kash Patel, drept „cel mai calif

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 2 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum o ora
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum 2 ore
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°