Arbitrii şi-au făcut de cap şi în primele etape ale noului sezon, influenţând în mod evident rezultatele unor partide prin nişte decizii hilare. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
Arestarea lui Vasile Avram a confirmat, indirect, că sistemul este bolnav şi că suspiciunile legate de natura greşelilor, mai degrabă interesate decât "omeneşti", sunt întemeiate.
Surprinzător sau nu, la partidele disputate după arestarea şefului CCA nu s-au mai comis greşeli majore, DNA-ul având un rol decisiv în trezirea "fluieraşilor" la realitate. Din totalul de 70 de partide disputate până în acest moment, cel puţin şapte (zece procente) au fost influenţate grav de erorile "fluieraşilor".
Cea mai mare "japcă" a avut loc la partida CFR Cluj - FC Vaslui, când oaspeţii au fost penalizaţi cu un penalty fantomă. Moldovenilor le-a fost anulat şi un gol perfect valabil.
ETAPA I
Dinamo - FCM Târgu Mureş 1-0 Greşeala: Mingea n-a trecut linia porţii cu toată circumferinţa la golul lui Marius NiculaeArbitri: A. Constantin - Fl. Păunescu, S. Stoianov. Observator: Cornel Sorescu
Concordia - Sportul 1-2 Greşeala: Claudiu Dumitrescu a fost eliminat uşor, în prima repriză.Arbitri: M. Avram - M. Nagy, S. Gheorghe. Observator: George Ionescu
ETAPA III
Steaua - "U" Cluj 2-1 Greşeli: "U" n-a primit un penalty la scorul de 1-0 pentru "roş-albaştri". Steaua n-a beneficiat de un penalty clar în prelungiri.Arbitri: Al. Deaconu - A. Oniţa, Ad. Vidan. Observator: Constantin Gheorghe
ETAPA IV
"U" Cluj - Petrolul 3-2 Greşeala: Bogdan Apostu a fost eliminat gratuit, în minutul 54, la scorul de 2-1 pentru "găzari". Arbitri: R. Petrescu - Fl. Păunescu, B. Gheorghe. Observator: Constantin Ştefan
ETAPA VI
FC Vaslui - Dinamo 3-1 Greşeala: Arbitrul a închis ochii la un penalty evident pentru Dinamo, chiar în minutul 2, după un fault al lui Farkaş la Marius Niculae.