Începând de luni, elevii de toate gradele de învăţământ preuniversitar susţin testele de evaluare iniţială. Elevii de clasele II-XII dau nişte teste de verificarea cunoştinţelor. Pentru clasele terminale aceste teste ce seamănă cu testele naţionale, sunt teste de evaluare la materiile de bază, cu deosebirea cu notele nu vor fi făcute publice, nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi comunicate părinţilor şi elevilor, urmând ca ele să însemne un punct de reper pentru măsurarea progresului şcolar. „Aceste teste au rolul de a evita discrepanţele între rezultatele obţinute de elevi pe parcursul anilor de studiu şi rezultatele obţinute la examenele naţionale”, a declarat prof. Maria Laslo, directoarea Gimnaziului „George Coşbuc” din Târgu Mureş.
Testele au durata între 15 şi 45 de minute, în funcţie de nivelul de studiu, se precizează într-o notă a Ministerului Educaţiei. Modelele de evaluare au caracter unitar şi orientativ, ele au fost publicate pe siteul subiecte.edu.ro/2012. Alegerea subiectelor şi elaborarea lor sunt lăsate la latitudinea fiecărei unităţi de învăţământ. Cu aceste teste elevii nu vor scăpa încă de emoţii, pentru că evaluarea va fi reluată la sfârşitul celui de al doilea semestru.
Începând de luni, elevii de toate gradele de învăţământ preuniversitar susţin testele de evaluare iniţială. Elevii de clasele II-XII dau nişte teste de verificarea cunoştinţelor. Pentru clasele terminale aceste teste ce seamănă cu testele naţionale, sunt teste de evaluare la materiile de bază, cu deosebirea cu notele nu vor fi făcute publice, nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi comunicate părinţilor şi elevilor, urmând ca ele să însemne un punct de reper pentru măsurarea progresului şcolar. „Aceste teste au rolul de a evita discrepanţele între rezultatele obţinute de elevi pe parcursul anilor de studiu şi rezultatele obţinute la examenele naţionale”, a dec