Serialul meu despre Nicu Ceausescu a făcut valuri. Deşi am prevenit că nu mă voi ocupa de detalii din viaţa sa personală decât dacă acestea sunt menite să lumineze biografia sa politică, există, se pare, tentaţia de a prelua tocmai acele amănunte anecdotice şi de a le hiperboliza.
Nicu era cel mai mic dintre copiii cuplului Ceauşescu, neîndoios şi cel mai puţin interesat de cultură. A fost răsfăţatul mamei sale, iar cu tatăl său raporturile au fost distante (lucru notat şi de Dumitru Popescu, fostul ideolog al partidului, în memoriile sale). Era un puşti agresiv, probabil ca expresie a unui complex de inferioritate în relaţiile cu Valentin şi cu Zoia. În primele clase de şcoală, la Liceul "Petru Groza" (până în 1958 "Şcoala Medie Mixtă nr. 28, cu limba de predare rusă") rivaliza cu Vasea, fiul cel mic al lui Petre Borilă, alt membru al Biroului Politic al lui Gheorghiu-Dej, întru înclinaţie spre violenţă. Au devenit rude ulterior, după căsătoria lui Valentin cu Iordana Borilă, sora mai mare a lui Vasea. Plângerile profesorilor erau întodeauna filtrate de Elena Ceauşescu, membră a Comitetului de părinţi. Încă de-atunci se ştia că Nicu se temea teribil de reacţiile tatălui său la aceste veşti despre comportamentul său insolent cu colegii şi profesorii. Mai târziu, am aflat din surse credibile că Elena îi ascundea de fapt lui Nicolae Ceauşescu aceste detalii, spre a-l feri pe mezin de bătăile administrate de încrâncenatul şef al cadrelor partidului, devenit secretar general în martie 1965. Umbla mult pe bicicletă, bântuia pe străzile din Cartierul Primăverii, uneori avea cu el un pistol cu alice. Odată, m-a somat să mă opresc, eram şi eu pe bicicletă, n-am facut-o, a tras şi m-a lovit în picior cu glontele, am sângerat după aceea. Era nesăbuit, irascibil, imprevizibil.
N-aş vrea să se înţeleagă că între tată şi fiu ar fi existat o relaţie strict de
