Rămăşiţele a peste 1.700 de deţinuţi executaţi în 1996 la închisoarea Abu Salim din Tripoli au fost descoperite într-o groapă comună din capitală, a anunţat duminică după-amiază Consiliul militar al noilor autorităţi libiene.
“Am descoperit locul în care erau îngropaţi aceşti martiri” , a declarat Khaled Sherif, purtător de cuvânt al Consiliului militar, în cadrul unei conferinţe de presă la Tripoli, adăugând că are dovada că este vorba despre “acte criminale”. El a precizat că un comitet tehnic este desemnat să identifice cadavrele, dar această operaţiune “necesită un anumit timp”. Potrivit lui, peste corpuri a fost turnat “acid” “pentru a se elimina orice dovadă a acestui masacru“.
Un jurnalist al AFP care a mers la faţa locului şi a văzut groapa comună situată la baza zidurilor închisorii a putut constatat prezenţa unor oseminte pe pământul bătătorit. “Am fost invitaţi să vizităm locul unde se aflau cadavrele deţinuţilor de la Abu Salim şi am descoperit oseminte umane răspândite“, a declarat unul dintre membrii acestui comitet, Salim al-Farjani.
“Le cerem organizaţiilor străine şi comunităţii internaţionale să ne ajute în această misiune deoarece este vorba despre identificarea cadavrelor a peste 1.700 de persoane”, a adăugat el. Mai multe organizaţii pentru apărarea drepturilor omului au denunţat asasinarea, în 1996, a câtorva sute de deţinuţi în celebra închisoare Abu Salim, unde erau încarceraţi numeroşi deţinuţi politici ai regimului lui Muamamr Kadhafi.
Acest masacru, produs ca represiune faţă de o revoltă, se află indirect la originea protestelor care au izbucnit la jumătatea lui februarie în estul libian şi care s-au transformat într-un conflict armat şi au condus la înlăturarea de la putere a lui Gaddafi. Primele manifestaţii la Benghazi, principalul oraş din estul ţării, au avut loc la apelul familiilor deţinuţilor ucişi, care pro