Echipa Manchester United a terminat la egalitate, scor 3-3 (2-0), meciul disputat, marţi, pe teren propriu, în compania formaţiei elveţiene FC Basel, în etapa a II-a a grupei C a Ligii Campionilor, din care face parte şi Oţelul Galaţi.
Golurile englezilor au fost reuşite de Welbeck '16, '17 şi Young '90, în timp ce pentru formaţia elveţiană au punctat Fabian Frei '58 şi Alex Frei '60, '76 (penalti).
Formaţia antrenată de Alex Ferguson a evoluat în următoarea formulă: De Gea - Fabio (Nani '69), Jones, Ferdinand, Evra - Anderson (Berbatov '82), Carrick, Giggs (Park Ji-Sung '61), Valencia - Welbeck, Young.
De cealaltă parte, antrenorul formaţiei FC Basel, Thorsten Fink, a trimis în teren următorii jucători: Sommer - Steinhöfer, Abraham, Dragovici, Joo-Ho Park - Fabian Frei (Chipperfield '77), Cabral, Zoua, Granit Xhaka - Alex Frei (T.Xhaka '89), Streller (Kwan-Ryong Pak '81).
Cartonaşe galbene: A. Frei '35, G.Xhaka '71
În celălalt meci al grupei, Oţelul Galaţi a fost învinsă, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0, de echipa portugheză Benfica Lisabona, înregistrând al doilea eşec consecutiv în principala competiţie europeană.
Clasamentul grupei C după două etape: 1. FC Basel - 4 puncte, 2. Benfica - 4 puncte, 3. Manchester United - 2 puncte, 4. Oţelul Galaţi - 0 puncte.
Etapa a III-a a grupei C, ce va avea loc pe 18 octombrie, programează următoarele meciuri: Oţelul Galaţi - Manchester United şi FC Basel - Benfica Lisabona.