Oamenii de ştiinţă americani au ajuns la concluzia că peste două decenii intrăm în „faliment ecologic”. Din lăcomie, facem planeta praf.
Unul dintre cercetători a comparat situaţia cu cea a crizei financiare. Omenirea s-a împrumutat mai mult decât trebuia şi nu-şi mai poate plăti ratele lunare. Cel mai mare consumator de resurse sunt SUA: două maşini, case mari, patru televizoare, consum mare de energie etc. La celălalt pol, India are consumul cel mai redus.
Ne interesează însă morala chestiunii. Lăcomia. Suntem de o lăcomie ceva de speriat. Când vorbim despre media consumului, ne referim la pensionarul care-l pomeneşte ziua şi noaptea pe Boc, dar şi la averile lui Videanu, Bercea Mondialu, Cocoş etc. Sunt simple exemple. Nu contează cum au fost făcute. Chiar pot fi şi licite. Noi cu media stăm bine, o echilibrează sărăcimea. La lăcomie stăm prost. Adică bine. Suntem printre primii în lume. Dacă am face o medie a cât consumă doar lacomii noştri, am constata că suntem la nivelul americanilor avizi.
Mai ţineţi minte ce gaură avea în pantof Jeffrey Franks? Amărât rău de tot. Pe Jeffrey unde-l băgăm? La lacomi (totuşi funcţionar FMI) sau la prăpădiţi? Sau pe doamna Udrea, demnitar? Ca ministru de ţară europeană are un salariu decent. Ca nevastă a dlui Cocoş spulberă tot. E între americanii bogaţi.
În luptă cu lăcomia de partid, preşedintele Băsescu e de părere că trebuie să redeschidem minele. Ciorbea (dacă nu greşim) le-a închis fiindcă nu rentau. Cu ce scoteau, nu plăteau salariile. De ce ar fi altfel acum?
Preşedintele, însă, are în vedere media pârliţilor. Care se vor înmulţi cu noii mineri. În lipsă de idei de relansare, propune respiraţia gură la gură bizonului. Fiindcă lacomilor n-ai ce să le faci, tot lacomi rămân. Criza nu le poate atinge numărul de vile, de hectare, bijuteriile cu găleata, ceasuri de fiţe la kilogram. Li se fâl
