Primăria Capitalei și Ministerul Culturii se bat pentru circul din Chișinău, care a zăcut în paragină șapte ani. După ce a vizitat clădirea, edilul orașului a anunțat că Primăria este gata să devină investitorul principal al instituției culturale.
Dorin Chirtoacă a promis că va găsi bani pentru reparația capitală a edificiului, astfel încât, în doi-trei ani, să-și recapete aspectul de odinioară. Cu o condiție însă - imobilul să fie trecut din proprietatea statului în cea a municipalității.
Pe de altă parte, ministrul Culturii spune că acest lucru este imposibil, deoarece 90% din acțiunile circului aparțin statului. „Am luptat un an în instanțe, iar după ce am câștigat procesul, Primăria brusc a devenit interesată de circ. Cred că e PR politic", a spus Boris Focșa.
„Consiliul Municipal, ca și circ, îi este suficient domnului Chirtoacă. Pe de altă parte, fiecare trebuie să-și vadă de treburile lui", a comentat și premierul Vlad Filat.
Închis în 2004 pentru reparații și privatizat în 2008, circul din Chișinău a fost întors în proprietatea statului în această primăvară, în urma unei decizii judecătorești.