Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa "Răsvan Firea" şi-a găsit câştigătorii

Publicat in Cancan, marți 27 septembrie 2011 ·

Astfel, Gabriela şi Tudor au înfiinţat bursa "Răsvan Firea". "Familia soţului meu a iubit foarte mult sportul, şi atletismul în special. Răsvan a fost un antrenor de atletism foarte apreciat, tatăl său, Victor, a fost preşedintele Federaţiei de atletism, iar mama sa, arbitru internaţional de gimnastică. Această iniţiativă, a mea şi a lui Tudor, este în amintirea lui Răsvan. El spunea că în România există riscul ca sportivii talentaţi să se piardă din cauza costurilor mari ale pregătirii".

Peste 400 de mesaje ale părinţilor, antrenorilor sau prietenilor unor mici sportivi au ajuns pe adresa Gabrielei. În urma unei selecţii foarte dificile, un număr de 20 dintre aceşti tineri au devenit primii bursieri "Răsvan Firea". Ei au primit ieri (22 septembrie), chiar de la Gabriela Vrânceanu Firea, bursa de 1.000 de euro, în cadrul unei întâlniri emoţionante. "Sper ca aceşti bani să îi ajute să îşi cumpere o parte dintre echipamentele de care au nevoie în competiţii sau să acopere taxele de participare la concursuri. Nădăjduiesc ca şi alţi români care iubesc sportul şi au un statut financiar mulţumitor să facă gesturi similare, mai ales că toţi am lăcrimat, ne-am emoţionat şi ne-am bucurat foarte tare atunci când sportivii noştri au câştigat medalii în competiţii dificile", a spus Gabriela Vrânceanu Firea.

Sportivii, însoţiţi de părinţi şi antrenori, i-au adus Gabrielei flori şi daruri de suflet de la cluburile la care activează - tricouri, insigne, fanioane. S-au făcut multe fotografii, iar Gabriela le-a promis tuturor că le va urmări rezultatele şi că îi va sprijini în continuare.

Lista câştigătorilor bursei sportive "Răsvan Firea":

Alin-Cătălin Pelişanu, 12 ani, karate

Tudor Diaconu, 14 ani, tenis

Raluca-Marina Tudorache, 18 ani, tenis

Ioana Sorina Tina Constantin, 12 ani, atletism

Monica Marinescu, 12 a

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 23 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 32 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°