Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova va primi anul acesta cinci mașini noi, destinate intervențiilor complexe. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, peste 80% din mașinile parcului auto și-au depășit norma de utilizare, unele fiind vechi de 20 de ani.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a recepționat trei autospeciale de capacitate medie, urmând ca până la finalul anului să mai primească alte două.
Achiziționarea mașinilor se desfășoară prin Programul Operațional Regional, derulat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Situații de Urgență Sud Muntenia". Anul viitor, pompierii prahoveni vor mai primi cinci autospeciale, dintre care trei ambulanțe și două autovehicule pentru de intervenție pentru accidente grave și descarcerări. Valoarea unei singure mașini din lotul primit luni, se ridică la suma de 897.000 de lei (213.571 de euro) având toate dotările necesare pentru intervenții complexe. Mașinile vor fi alocate la diverse unități de pompieri din județ, precum Detașamentul 2 Ploiești, la Detașamentul Mizil și Detașamentul Boldești. Pompierii veniți de la unitățile amintite încercau să se familiarizeze cu dotările mașinilor primind toate detaliile de la angajații firmei furnizoare
Tracțiune 6x6 și 400 de cai putere
„Este o autospecială care poate interveni atât pentru incendii cât și pentru descarcerare sau acordarea de prim ajutor. Are un rezervor pentru apă sau spumă de 5000 de litri. Lungimea jetului de apă proiectat este de 60 de metri. Având un motor de 13 litri poate dezvolta 400 de CP și are atât tracțiune 6x4 cât și 6x6. Consumul mediu este undeva la 40-50 de litri de motorină/100 de kilometri, iar capacitatea rezervorului de combustibil este 300 de litri", ne-a precizat inginerul Ștefan Ioan, reprezentantul societății Romprim, furnizorul autovehiculelor.
Înnoiri necesare
„Cele t