Semnarea acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor antibalistice la Washington a stârnit un val de indignare şi „preocupare“ în Duma de stat de la Moscova. Marele nostru vecin de la est, de vreo douăzeci de ani lipsit de calitatea de frate mai mare, a protestat vehement şi a dat glas îngrijorărilor privitoare la dezechilibrul provocat de acest tratat în zona Mării Negre şi, mai mult, în întreaga Europă. Şeful Comisiei de apărare din Legislativul de la Moscova afirmase deja, în luna mai, că acordul România-SUA va avea, dacă se va semna, „un impact negativ asupra relaţiilor intereuropene şi ar submina echilibrul existent între forţe şi interese, provocând o amplificare inutilă a tensiunilor“.
Nici politicienii de la Bucureşti nu s-au lăsat mai prejos. E un loc comun deja să critici politica externă dusă de guvernul de la Bucureşti şi de Administraţia prezidenţială din perspectiva proastei relaţii cu Moscova, deşi punctul slab al politicii externe româneşti nu este neapărat acesta. Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Teodor Meleşcanu, fost ministru de Externe, comenta cu oarecare condescendenţă (şi ieşind pe alocuri din limitele limbajului diplomatic) la RFI întâlnirea bilaterală a ministrului Teodor Baconschi cu omologul său rus Serghei Lavrov, spunând că „din punctul meu de vedere, ar trebui ca în locul declaraţiilor generale şi relativ goale de conţinut sau fără argumente convingătoare - nu-mi spuneţi că domnul Lavrov a căzut de pe scaun când i-a spus că e un sistem defensiv, care nu afecteaza Federaţia Rusă - să se treacă la o altă etapă“.
În plus, chiar în cursul săptămânii imediat următoare semnării tratatului şi a vizitei cvasisecrete întreprinse la Washington, în presă a apărut o serie de telegrame WikiLeaks, cu relatări transmise Departamentului de Stat de ambasadorul american la Bucureşti din acea vrem
