Investiţiile urmăresc reducerea costurilor de producţie, creşterea profiturilor şi a competitivităţii
Facilitatea de finanţare a energiei durabile pentru IMM-uri din România (RoSEFF) va ajuta companiile locale să-şi maximizeze eficienţa energetică şi să-şi îmbunătăţească competitivitatea, contribuind în acelaşi timp la reducerea intensităţii energetice a ţării, potrivit BERD şi BCR, citează Mediafax. "Investiţiile în proiecte de eficienţă energetică vor conduce la reducerea costurilor de producţie, creşterea profiturilor şi a competitivităţii, consumul sustenabil de energie şi un mediu înconjurător mai bun", a declarat Wolfgang Schoiswohl, vicepreşedinte executiv BCR.
În primele opt luni ale anului, IMM-urile au primit credite de 1 mld. lei
Acesta a arătat că în primele opt luni ale anului banca a acordat IMM credite de un miliard de lei, ceea ce reprezintă peste 10% din soldul portofoliului, cifrat uşor peste 9 miliarde de lei. Wolfgang Schoiswohl speră ca ritmul de creditare să fie mai accelerat în a doua parte a anului şi în 2012, chiar dacă mediul economic rămâne în continuare dificil. Uniunea Europeană susţine implementarea programului printr-un grant în valoare de 12,05 milioane de euro. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru sprijinirea proiectelor de investiţii prin acordarea de asistenţă tehnică şi subvenţii de performanţă.
Firmele care vor obţine finanţare vor primi înapoi până la 10-15% din valoarea împrumutului
Firmele care vor obţine finanţare pentru investiţii în eficienţă energetică vor primi înapoi până la 10-15% din valoarea împrumutului respectiv, la finalizarea cu succes a lucrărilor. "BERD susţine investiţiile în domeniul eficienţei energetice din România şi suntem încântaţi să lansăm această nouă facilitate, care este destinată exclusiv întreprinderilor mici şi mijlocii. Acest proiect