Preşedintele Agenţiei Naţional pentru Ocuparea Forţei d emuncă (ANOFM), Silviu Bian, spune că propunerea sindicatelor şi a patronatelor de a prelua fondul de şomaj este “o poveste veche”. Dar dacă doreau să îmbunătăţească activitatea agenţiei, o puteau face de pe poziţiile pe care le ocupă în Consiliul de Administraţie.
Confederaţiile sindicale şi principalele organizaţii patronale vor depune curând o propunerea de preluare a agenţiilor de şomaj, convinşi că astfel România va trece mai uşor peste criză.
Silviu Bian, preşedintele ANOFM, nu este impresionat de existenţa unui pact între sindicate şi patronate pe acest subiect: “Este o poveste veche, d emult timp tot cer acest lucru”.
Ceea ce nu înţelege preşedintele ANOFM este de ce partenerii de dialog social ai Guvernului au nevoie de preluarea în totalitate a conducere Agenţiei: “Ei fac parte din Consiliul de Administraţie. Fiecare mare confederaţie şi fiecare patronat important deţine câte un loc în CA. Sunt cinci reprezentanţi de la sindicate, cinci de la patronate şi cinci ai Guvernului”.
Cele cinci confederaţii sindicale - Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical (BNS), Confederaţia Meridian şi CNSLR-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democrate din România (CSDR), au de gând să propună Guvernului un proiect de preluare a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
În opinia lor, există numeroase argumente în acest sens, precum şi exemple de afară care funcţionează foarte bine. Cazul Belgiei, unde fondul de şomaj este gestionat de sindicate şi patronate, este modelul pe care ar dori şi organizaţiile româneşti să-l preia.
Agenţia de şomaj ar fi mult mai eficientă, spun sindicatele şi patronatele, dacă statul s-ar limita la a controla activitatea acestor structuri.