Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostele colonii atrag cetăţenii din statele aflate în criză

Publicat in Adevarul, marți 27 septembrie 2011 ·

Nu mai sunt doar investitorii care părăsesc ţările europene lovite în plin de criza creditelor suverane. Numărul portughezilor ce emigrează este cel mai mare din ultimii 35 de ani, în timp ce grecii se îndreaptă în număr tot mai mare spre Australia şi SUA, iar numărul emigranţilor irlandezi se apropie de cel înregistrat în secolul XIX, când făceau încă parte din Imperiul Britanic.

Paulo Almeida a renunţat să-şi mai caute un loc de muncă prin oficiile de palsare a forţei de muncă din Lisabona şi traversează capitala portugheză pentru a se aşeza la coadă în faţa Consulatului Angolei pentru a obţine o viză de muncă în ţara africană. „Nu mai sunt locuri de mun că decente în Portugalia, este din ce în ce mai rău,“ a decalarat pentru corespondentul agenţiei Bloomberg tânărul inginer de 28 de ani, care speră să găsească un job în industria petrolieră.

Având în vedere estimările care prevăd încă doi ani de criză ecopnomică în Portugalia şi un şomaj aflat la cel mai înalt nivel din 1983 încoace, lucrătorii, precum şi companiile, se orientează spre zonele mai prospere, foste colonii portugheze: Angola, Mozambic şi Brazilia. Dintre cele 20 de companii listate la Bursa din Lisabona şi care formează indicele bursier PSI2o, 14 dintre ele au în plan listarea şi pe cele trei pieţe aflate în plină dezvolatare. Printre ele sunt Cimpor-Cimentos de Portougal, cel mai mare producător de ciment şi Mota-Engil SGPS, cea mai mare companie de construcţii. „Când am pierdut coloniile, populaţia s-a gândit că viitorul aparţine Europei,“, a declarat ziariştilor Antonio Barreto, istoric şi fost ministru al educaţiei. „Acum avem probleme iar oamenii se gândesc la fostele colonii ca la soluţii de ieşire din criză,“ a adăugat acesta.

Nivelarea nivelului de trai

Diferenţele înregistrate de PIB pe cap de locuitor între Portugalia şi cele trei state este la ora actuală cel mai redus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 6 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 11 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 6 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 6 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 10 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°