"Mami, nu mai vreau la grădiniţă! Nu mă lăsa aici, nu vreau la copii, vreau să stau acasă" (Maria, 3 ani).
În spatele acestor reacţii se ascunde teama unui copil de a rămâne singur într-un loc necunoscut, de a nu fi abandonat de părinţi. Ce să facem în această situaţie? Să cedăm în faţa lacrimilor lui şi să-l retragem de la grădiniţă sau să-l ducem în continuare, în ciuda protestelor? Psihologul Ozana Ilie, de la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Bucureşti, ne-a oferit câteva sfaturi în acest sens.
Cauze
Pentru un copil de 2-3 ani, grădiniţa reprezintă primii paşi spre o viaţă independentă. Despărţit pentru câteva ore de părinţi şi departe de casă, micuţul om trebuie să ia viaţa pe cont propriu şi să se adapteze la o situaţie nouă, în care nici măcar nu înţelege cum a ajuns. Psihologul Ozana Ilie spune că este normal ca micuţul să se agaţe de "fusta" mamei şi să înceapă să plângă o dată ce trece pragul grădiniţei. Luat dintr-un mediu unde simţea siguranţă şi confort emoţional şi pus într-un mediu nou, străin, copilul se simte în nesiguranţă, îi este teamă de abandon. "Degeaba îi spui copilului că nu-l părăseşti şi că te vei întoarce să-l iei mai târziu. Până la vârsta de 3-4 ani, copiii nu au foarte clară noţiunea de acţiuni derulate în viitor. Ei au numai conceptul de prezent", precizează psihologul.
În afară de refuzul verbal, copilul mai are şi alte manifestări care îi trădează teama de separare de părinţi: este supărat, suspină, plânge; refuză să mănânce, să intre în grădiniţă; devine agresiv; se trezeşte des noaptea; are coşmaruri sau "sare" peste somnul de la amiază, de frică să nu se trezească singur.
Potrivit psihologului Ozana Ilie, este foarte important să eliminăm discret starea de teamă pentru a nu afecta evoluţia armonioasă a personalităţii copilului.
Autonomie, joc, socializare
Pentru
