Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fizioterapie şi recuperare gratuită pentru pensionari

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 27 septembrie 2011 ·

Campania de tratamente gratuite de fizioterapie şi recuperare a persoanelor vârstnice, la Fundaţia Rheum-Care ar putea continua până la sfârşitul anului. Campania a demarat în luna iulie şi până acum au beneficiat aproximativ 750 de persoane vârstnice. Acestea au beneficiat de zece tratamente gratuite de fizioterapie şi recuperare. „Având în vedere sistemul din ţara noastră, nu sunt fonduri, bani, serviciile de recuperare şi tratamente sunt servicii oferite cu plata şi noi având posibilitatea, am reuşit prin obţinerea unor fonduri să oferim servicii gratuite. Zece tratamente gratuite de fizioterapie şi recuperare. Această campanie o derulăm încă toată luna septembrie. Până acum am reuşit să tratăm aproximativ 750 de persoane”, a declarat Marinela Gomboş, preşedintele Fundaţiei Rheum-Care.

Datorită adresabilităţii mari şi în condiţiile în care vor fi obţinute în continuare fonduri, campania ar putea continua până la sfârşitul anului. Pensionarii beneficiază de tratament gratuit, iar salariaţii pot achita doar jumătate de preş, adică 3,5 lei un tratament, a cărui durată este stabilită de medicii fizioerapeuţi. „Cerem bilet de trimitere de la medicii de familie, ca să fie justificat într-adevăr că au probleme reumatice, către fizioterapie sau către recuperare, sunt consultaţi şi medicii prescriu tratamentul”, a mai spus Gomboş.

Campania de tratamente gratuite de fizioterapie şi recuperare a persoanelor vârstnice, la Fundaţia Rheum-Care ar putea continua până la sfârşitul anului. Campania a demarat în luna iulie şi până acum au beneficiat aproximativ 750 de persoane vârstnice. Acestea au beneficiat de zece tratamente gratuite de fizioterapie şi recuperare. „Având în vedere sistemul din ţara noastră, nu sunt fonduri, bani, serviciile de recuperare şi tratamente sunt servicii oferite cu plata şi noi având posibilitatea, am reuşit prin obţinerea unor fonduri

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de vremea rea în aproape toată țara: cod galben și portocaliu de furtuni. HARTĂ

HotNews acum 59 minute
Cea mai mare parte a ţării intră de luni sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Meteorologii prognozează ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În București, vremea va fi căldur

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor” / Ce spun medicii despre starea sa

News.ro acum 18 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. ”În dimineaţa zilei de

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 42 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 36 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum 49 minute
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India în ultimele trei zile

Mediafax acum 32 minute
33 de persoane au murit în statul Uttar Pradesh în weekend din cauza căldurii, iar în statul Odisha alte 20 de persoane au murit din cauza caniculei, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri ANI. Multe dintre aceste decese au fost raportate la

Guvernul aprobă joi o hotărâre privind drumul expres Brăila-Focşani

Mediafax acum 49 minute
„Joi va fi aprobată în şedinţa de guvern Hotărârea de Guvern pentru a aprobarea indicatorilor tehnico-economici la drumul expres Brăila Focşani. Este un drum absolut necesar care va face descărcarea de pe toată Moldova pe podul de la Brăila şi va me

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum o ora
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°