Ideea lui Traian Basescu de a crea o supra-structura politica menita sa coaguleze fortele de dreapta (care or fi ele?) este deja compromisa din interiorul si din exteriorul PDL. Proiectul s-a nascut din start cu slabe sanse. Seful statului incearca, practic, imposibilul: sa puna pe picioare o alternativa la partidul aflat la guvernare si sa guverneze in acelasi timp. Cel putin doua motive par sa-l fi impins in aceasta aventura: pierderea autoritatii asupra PDL si perspectiva ratarii alegerilor in 2012 si 2014.
S-ar putea ca Alba ca Zapada anuntata acum un an de Sebastian Lazaroiu sa fi fost numele cifrat al Miscarii Populare. Proiectul putea avea o sansa doar in afara PDL. Cheia succesului era o coagulare spontana a unor persoane, grupuri, organizatii. Cuvinte cheie: noutate si credibilitate.
Orice miscare - de idei, civica, politica - se naste dintr-o exasperare. Nenorocirea este ca, oricat de exasperata ar fi de clasa politica, societatea romaneasca nu se misca. N-are spirit civic, cultura politica, nici pofta de implicare. Masa ei critica este formata din resemnati, apatici, lenesi si indiferenti. Visam la o revolutie, dar speram sa lupte altii in numele nostru. Intr-o natie de spirite contemplative, e nerealist sa crezi in miscari, mai ales populare.
Dupa un an de dat din solduri, Alba ca Zapada n-a sedus pe nimeni. Nu s-a gasit vreun print salvator, nici public amator de povesti spuse cu farmec de Lazaroiu. Miscarile de jos in sus nu sunt posibile in Romania, tara unui singur om, providential sau demonic. Exasperarile, oricat ar fi ele de mari, nasc la noi doar lehamite sterpa, bascalie ieftina si injuratura cu aplomb. Actiunea in numele binelui comun, efortul de a construi, de a lupta pentru o idee ne sunt straine.
Cum se alcatuiesc partidele la noi? Energiile politice se mobilieaza fie subteran, puse in miscare de
