Pe plaiurile noastre reînvie un obicei \"uitat\", pe care occidentalii îl ţin la mare cinste, considerându-l un simbol al schimbării stilului de viaţă şi al preocupării faţă de mediu.
Românii, despre care s-a încetăţenit ideea că nu ar merge fără maşină nici măcar până la colţul străzii, au o tradiţie veche în ceea ce priveşte mersul pe bicicletă. Este adevărat că au uitat-o de-a lungul timpului, atraşi de mirajul bolizilor de lux, dar iată că acum se întorc la rădăcini, conform principiului "ceva vechi, ceva nou".
Şi se aliniază la ceea ce Occidentul defineşte a fi provocarea viitorului pentru oraşul modern. Mai mult, specialiştii vorbesc deja despre "cultura pe două roţi" şi în plus afirmă că persoanele care merg periodic pe bicicletă îmbătrânesc mai greu decât cele care nu au acest obicei.
"E la modă şi la noi"
În 1896, revista "Amicul progresului român" nota: "Este curios de observat ce avânt a luat la noi bicicleta". Iar alte reviste autohtone din acelaşi an 1896 subliniau că mai ales femeile adorau mersul pe bicicletă, şi descriau costumele biciclistelor: "Chiulotă neagră, largă sus şi strânsă sub genunchi cu un gumilastic; ghete galbene, cu şireturi până la jumătatea pulpei, aşa ca să nu rămână descoperiţi ciorapii mai mult de două degete, deci să se vadă foarte puţin; bluză albă, închisă până la gât, cu mâneci largi. Este clar: bicicleta e la modă şi la noi".
Înţelegem că în anul 1896, mersul pe bicicletă devenise deja un stil de viaţă la noi. Prima menţiune legată de ciclism în România datează din 1860: societatea Tirul punea la dispoziţie membrilor săi, contra taxă, câteva velocipede.
Prima bicicletă, o trotinetă cu scaun
La nivel mondial, prima bicicletă fusese inventată în 1817, de baronul neamţ Von Drais. El folosea această "maşină mergătoare", după cum îi spunea, pentru a se deplasa mai repede pe aleile grădinii regale
