Numirea lui Ion Crăciunescu este cea mai bună soluţie pe care şeful FRF o are la dispoziţie în acest moment. Chiar dacă relaţiile dintre cei doi sunt mai degrabă reci, Sandu e dispus să facă un compromis. Conform surselor din lumea arbitrajului, cei doi ar fi stabilit, prin intermediari, anumite puncte ale viitoarei colaborări.
Căutările pentru un şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor ar putea lua sfârşit în următoarele zile. Mircea Sandu a filtrat candidaţii pentru acest post şi a rămas cu un singur nume: Ion Crăciunescu. "Nu a uitat certurile din trecut, dar e conştient că e cam singura opţiune pe care o are în acest moment", au spus oamenii din anturajul "Naşului". Tot conform acestora, ar fi existat deja un prim contact între Sandu şi Crăciunescu, cu ajutorul prietenilor comuni, dar până acum, nicio convorbire directă pe tema preluării celui mai important post din arbitraj. Pentru zilele următoare, preşedintele FRF a stabilit o întâlnire cu Ion Crăciunescu pentru a-i propune preşedinţia CCA. E posibil ca ea să aibă loc chiar azi, Crăciunescu analizând aseară dacă e cazul să mai aştepte sau să accepte invitaţia "Naşului". "Şi Nelu îşi doreşte funcţia, dar n-o să se arunce imediat la ce îi va oferi Sandu. Va pune multe condiţii", au spus apropiaţii fostului "central".
Prietenia cu familia Becali îi uneşte
Chiar dacă relaţiile dintre Sandu şi Crăciunescu sunt departe de a fi bune, cei doi sunt uniţi de prietenia comună pe care o au cu Ioan şi Victor Becali. Mircea Sandu s-a împăcat recent cu cei doi agenţi de jucători, lucru confirmat şi de trimiterea lui Gică Popescu la UEFA din partea FRF, iar Ion Crăciunescu este unul dintre vechii apropiaţi ai familiei Becali. "Acest lucru poate conta, chiar dacă «Naşul» nu l-a uitat pentru certurile din trecut", a explicat o sursă federală.
"Suceavă", prima variantă
În