„Shakespeare a fost contemporan cu Dickens, dar am uitat numele cărţilor pe care le-a scris.“ Este o frază autentică, auzită în cursul unui examen oral la un student de anul I, care nu ştiuse, nici măcar cu aproximaţie de o sută de ani (!), când a domnit Napoleon. Nu e deloc un caz izolat, iar lipsa de repere de tip cronologic - ca să nu mai vorbim de cele culturale - a devenit o problemă frecventă a absolvenţilor de liceu.

Nu este singura, iar epopeea bacalaureatului din acest an a arătat limpede că nivelul general al cunoştinţelor de bază acumulate de un tânăr ajuns la vârsta majoratului este din ce în ce mai subţire. De cele mai multe ori, carenţe flagrante se văd în calitatea expresiei - scrise şi orale - a absolvenţilor de liceu. Ajunşi în primul an de facultate, mulţi nu reuşesc să facă faţă cerinţelor minimale ale cursurilor - diversificate şi deja specializate, fireşte, în comparaţie cu cele din liceu - şi aceasta nu din lipsa abilităţilor sau capacităţilor intelectuale, ci pur şi simplu din imposibilitatea, în lipsa instrumentelor necesare, de a pune în context şi a lega unele de celelalte informaţiile şi conceptele incluse fie în cursurile magistrale, fie în bibliografie. Există, cu alte cuvinte, probleme de comunicare a conţinutului izvorâte din slaba însuşire a reperelor culturale fundamentale, pe de o parte, şi din sărăcia bagajului lexical, pe de altă parte, fenomene prezente, în mai mică sau mai mare măsură, la mulţi studenţi.

Sursa trebuie căutată în şcoală, în primul rând, dar nu numai: o parte din responsabilitate o poartă neîndoielnic şi părinţii, iar maniera în care cei din urmă obişnuiesc să culpabilizeze exclusiv sistemul de învăţământ pentru eşecul şcolar al odraslelor este nedreaptă şi lipsită de responsabilitate. Lecturile, diverse, bogate, constante, potrivite cu vârsta, sunt în genere sursa principală de hrană atât pentru fun