Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, marţi, că a depus, oficial, la Camera Deputaţilor, o întrebare adresată premierului Emil Boc în care îi cere să precizeze când vor fi organizate următoarele alegeri, atât locale cât şi parlamentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Nechifor a declarat corespondentului MEDIAFAX că, potrivit legii, premierul trebuie să răspundă în maxim 30 de zile la această întrebare.
"Astăzi i-am adresat, oficial, domnului Emil Boc, următoarea întrebare: Când vor avea loc alegeri locale şi parlamentare în anul 2012?", a spus deputatul PSD.
Preşedintele PSD Suceava a subliniat că întrebarea a depus-o la Camera Deputaţilor, conform procedurii parlamentare şi a menţionat că aşteaptă răspuns scris.
"Aştept răspuns scris pentru că, altfel, premierul va da un răspuns non-verbal, adică va ridica din umeri", a spus Nechifor.
El a arătat că premierul României, indiferent de numele său, este obligat prin lege să răspundă întrebărilor adresate de parlamentari şi că, în acest fel, pot afla şi românii când vor scăpa de "guvernarea portocalie".
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a cerut, luni, Guvernului şi actualei puteri să precizeze cât mai rapid data alegerilor şi elementele de esenţă ale Legii electorale, considerând că este corect şi democratic ca regula jocului să fie cunoscută de toţi.
El a arătat că puterea actuală se află într- derivă marcată de faptul că încearcă să se ascundă în spatele unor construcţii care nu se mai nasc odată, respectiv în spatele unor mişcări, a unor personaje imaginare.
"Înţeleg că actuala putere e, de asemenea, încurcată de faptul că procesul de racolare a primarilor opoziţiei merge greu sau nu merge deloc, însă, dacă doresc să mai păstreze o minimă aparenţă a democraţiei şi statului de drept din România, le cerem să îşi spună măcar punctul de vedere, î