Se consideră urmăriţi, persecutaţi, iar orice li se întâmplă poate fi motiv de judecată. Aceştia sunt procesomanii, „specia“ care contribuie generos la sufocarea Justiţiei române.

Sistemul judiciar din România, suferind la capitolul resurse umane, este sufocat de numărul uriaş de dosare, iar procesomanii sunt ca sarea pe rana deschisă, un coşmar pentru procurori, judecători, ba chiar şi pentru grefieri. Obsedaţi de lege, procesomanii vin la tribunal ca la serviciu. Au sute de dosare pe rol şi singura constantă care-i caracterizează este inventivitatea cu care găsesc o nouă pricină de judecată. Când, în sfârşit, sunt amendaţi pentru abuz de drept, cotestă amenda, apoi rezultatul contestaţiei şi aşa mai departe.

Unele cazuri sunt atât de frapante, încât notorietatea lor a depăşit cadrul instanţelor de judecată. Maria Igiescu, de pildă, intentează procese de peste trei decenii. În acest moment are peste 700 de dosare la diferite instanţe din ţară. Un alt caz este al lui Mihai Roman, care numai la o singură secţie a Curţii de Apel Bucureşti, cea de contencios administrativ, a depus 195 de plângeri.

Cum liberul acces la justiţie este un drept fundamental în România, procesomanii sunt însă foarte greu - în unele situaţii chiar imposibil - de oprit. Psihologii avertizează că acest tip de oameni intră în tiparul de personalitate paranoidă, sunt suspicioşi faţă de ceilalţi şi obişnuiesc să interpreteze cu rea-credinţă motivaţiile celor din jur, chiar dacă nu au niciun temei.

„Campioana" proceselor

Bucureşteanca Maria Igiescu, în vârstă de 69 de ani, este, de departe, cel mai prolific procesoman, cu cele aproape 1.000 de dosare şi plângeri penale pe care şi-a pus numele. Prima victimă a fost vecinul său de la etajul 11, care, în 1978, a făcut o greşeală majoră: a inundat-o pe Maria Igiescu.

De atunci, bărbatul a fost dat