Patru femei din comuna ieşeană Victoria s-au ales cu dosare penale după ce au decis să adopte o ţinută vestimentară ilegală. În speranţa că vor păcăli vigilenţa poliţiştilor de frontieră şi a inspectorilor vamali, pe sub haine, femeile s-au căptuşit cu ţigări din Republica Moldova.
Oamenii legii spun că cele patru femei au încercat pentru a doua oară să introducă ilegal în România ţigări cu timbru de acciză din Republica Moldova. Ramona M., Marinele B., Tatiana B. şi Gena B., cu vârste cuprinse între 27 şi 50 de ani, din localitatea ieşeană Victoria erau pasagere într-un autoturism înmatriculat în judeţul Iaşi.
În baza unor informaţiilor deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit. În urma controlului, oamenii legii au descoperit pe corpurile femeilor nu mai puţin de 750 de ţigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.
„Conform prevederilor legale în vigoare, inspectorii vamali au dispus ridicarea bunurilor în vederea confiscării. Poliţiştii de frontieră au întocmit celor în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă", deoarece şi în lunile iulie şi august anul curent au fost depistate, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, încercând să introducă ilegal în România, ţigări cu timbru de acciză Republica Moldova", a precizat Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Iaşi.
Citeşte şi: Iaşi: 17.400 de ţigări găsite la Sculeni