Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiii primarului din Deta îşi ameninţă victimele cu moartea chiar şi din închisoare. De ce le e frică fraţilor Roman?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 septembrie 2011 ·

Interpuşi din penitenciar au ajuns la Alexandru Ştefan, reţinut la rândul său, cu un mesaj de la fraţii Roman: „Îţi schimbi declaraţia sau mori”. În iulie, cei doi fraţi care terorizau oraşul de pe graniţa de Vest, au tăiat cu sabia un contrabandist căruia îi cereau taxă de protecţie Sursa: Adi Pâclişan

Fraţii Roman din Deta, cei doi fii recalcitranţi ai primarului localităţii, au apărut marţi pentru prima dată în faţa completului de judecată, la primul termen al procesului lor.

Începe valsul amânărilor de termen

Ei sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, după ce, în noaptea de 23 spre 24 iulie au fost protagoniştii unui scandal de proporţii în timpul căruia au rănit cu o sabie mai mulţi oameni.

După ce săptămânile trecute încercau să îi convingă pe judecători că nu reprezintă pericol social şi că pot fi judecaţi în stare de libertate, Călin şi Bogdan Roman au rămas în arest, ca şi una dintre victimele lor, Alexandru Ştefan. Cu toţii au apărut marţi în faţa unei judecătoare din Deta, după ce zilele trecute procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au finalizat rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată şi a lui Alexandru Ştefan, unul dintre cei care au pretins că au fost agresaţi de cei doi fraţi, acuzat şi el de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice precum şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Călin Roman ameninţă victimele ca să-şi schimbe declaraţiile

Instanţa a mai decis, marţi, amânarea judecării cauzei pentru 11 octombrie, după ce o parte dintre victimele altercaţiei au cerut termen pentru angajarea unui apărător.

Alexandru Ştefan, una din victimele fraţilor Roman, care s-a dovedit până la urmă a fi el însuşi agresor, a declarat, marţi, în faţa magistraţil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 30 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 38 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°