Cum a murit epoca industrială şi cu ce consecinţe pentru ceea ce ni se întîmplă în aceste vremuri de furtună? Întrebarea poate părea irelevantă. Industria continuă să fie fundamentul actualului sistem economic global, chiar dacă activităţile ei nu mai sunt preeminente în atenţia publicului şi în ideologia post-modernităţii. Ca să descoperim răspunsurile, trebuie să ne întoarcem la izvoare. La izvoarele cuvintelor care păstrează oglinda vieţii noastre, aşa cum este, ori aşa cum ne-o închipuim.

Sintagma "Epoca industrială" trimite gîndul la dezvoltarea maşinis-mului, urmată de impactul masiv al chimismului, ulterior al mariajului dintre sistemele industriale şi forţa uriaşă de calcul, proiectare, construcţie dirijare şi supraveghere a computerelor. Cine ar putea vorbi despre sfîrşitul epocii industriale cînd aceste ramuri nu încetează să se dezvolte, iar altele, cum ar fi cea legată de bio-tehnologii sunt în plină ascensiune? Industria ne modelează viaţa mai mult decît oricînd şi aşa va fi, se pare, cît vedem cu ochii minţii, înainte. Şi totuşi, tabloul nu este nici pe departe atît de omogen, ori lipsit de pete abisale. Sintagma "epocă industrială" conţine, mai adînc, un sens de care nu mai suntem aproape deloc conştienţi şi care este cu adevărat în pericol de a fi distrus de societatea post-modernă. Cuvîntul "industria", în limba latină, trimite simplu şi fără echivoc la "activitate". Nu orice fel de activitate, ci una care presupune dobîndirea unor deprinderi şi abilităţi, materializate la capătul unui proces în ceva folositor celui în cauză şi celorlalţi. Limbile franceză şi engleză păstrează pînă astăzi aceste sensuri primare şi ambele trimit, prin adjective, la o împletire de calităţi esenţiale pentru dezvoltarea modernă, cum sunt hărnicia, sîrguinţa, dibăcia, iscusinţa, îndemînarea. Epoca industrială este cea a societăţilor organizate pentru a promova acest