Preşedintele Fed (banca centrală a SUA), Ben Bernanke a discutat împreună cu consiliul guvernatorilor posibilitatea acceptării unei rate mai mari a inflaţiei pentru a diminua şomajul. Concluzia a fost că o creştere mai rapidă a preţurilor nu va conduce la o dezgheţare a pieţei imobiliare alimentate cu bani cât mai ieftini.
Unul dintre guvernatori, James Bullard, a declarat că „politica monetară este suficient de relaxată şi corectă.“ O singură voce, cea preşedintelui Fed din Chicago, Charles Evans, a solicitat anularea limitei de 2% a ratei inflaţiei anuale pentru a impulsiona creşterea economică şi implicit înfiinţarea de noi locuri de muncă.
Pe data de 21 septembrie, Fed a decis să cumpere obligaţiuni federale de 400 de miliarde de dolari, cu maturitatea de la şase la 30 de ani şi să vândă un pachet similar de obligaţiuni cu termenele de maturitate mai mici de trei ani. Această decizie a sprijinit reducerea ecartului dintre dobânzile practicate la credite şi la depozite pe termene mai lungi.
Este cea de-a doua decizie de politică monetară neconvenţională, prin care banca centrală a SUA împrumută direct guvernul pe termen lung. Prima decizie a fost în luna august din acest an, când Fed a anunţat că va menţine dobânzile directoare la valori apropiate de zero cel puţin până la mijlocul anului 2013, în locul formulării vagi de până atunci „o perioadă mai îndelungată.“
Tot într-o măsură luată în premieră, Fed a legat deciziile de politică monetară de plafoane impuse ratei şomajului şi a inflaţiei. Astfel este ţintit intervalul de 7 şi 7,5% pentru rata şomajului iar rata inflaţiei pe termen scurt trebuie menţinută sub 3%. Pe termen lung, ţinta Fed este menţinerea creşterii anuale a preţurilor în intervalul 1,7 şi 2%.
