Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul European aprobă acordul cu Autoritatea Palestiniană pentru stimularea comerțului

Publicat in Ziua Constanta, marți 27 septembrie 2011 ·

Parlamentul a votat astăzi aprobarea unui acord comercial care va ajuta la stimularea economiei palestiniene, permițându-le astfel Cisiordaniei și Fâșiei Gaza exportul de produse agricole şi pescărești direct către UE, începând cu anul 2012.

Acordul dintre UE şi Autoritatea Palestiniană permite accesul produselor agricole și pescărești care provin din Cisiordania și Fâșia Gaza pe piața europeană fără taxe (și în general fără aplicarea unor contingente) și asigură accesul produselor europene pe piața din Palestina.

"Acest acord este oportunitate pentru poporul palestinian, un prim pas spre dezvoltarea unei națiuni", a declarat Raportorul PE Maria Eleni Koppa (S&D, EL), în timpul dezbaterii. Ea a subliniat că acordul respectă regulile de origine și că ar trebui ca economia palestiniană să beneficieze pe deplin de extinderea schimburilor comerciale.

Deputații europeni consideră că liberalizarea piețelor din UE pentru produsele palestiniene, care până în prezent au fost sub controlul direct al autorităților vamale israeliene, va ajuta poporul palestinian să își dezvolte economia. Primind aprobarea Parlamentului European, acordul poate intra în vigoare la începutul anului viitor.

În prezent, Autoritatea Palestiniană ocupă ultimul loc între partenerii comerciali ai Uniunii Europene din regiunea euro-mediteraneană și printre ultimele locuri în lume.

Valoarea totală a schimburilor comerciale s-a ridicat la 56.6 milioane de euro în 2009, din care 50.5 milioane de euro au fost exporturile către UE. Importurile în UE de produse provenind de pe teritoriul Autorității Palestiniene s-au ridicat la 6.1 milioane de euro în 2009, 70.1% din acest total reprezentându-l produse agricole. Importurile au crescut, însă, cu 32,6 % în primele trei luni ale anului 2010.

Condițiile de import sunt valabile pentru o perioadă de 10 ani, care poate fi prel

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 5 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Piteşti, nr. 18, et. III, jud. Cluj, în calitate de lichidator judiciar al COM NICO SERV SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite), cu sediul în Bucureşti, B-dul. Iuliu Maniu, nr. 594,

Cod roşu de vijelie şi grindină de mari dimensiuni, în judeţul Brăila

News.ro acum 6 ore
Zece localităţi din judeţul Brăila se află, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu descărcări electrice şi grindină de mari dimensiuni. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu, valabi

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări! Cine va fi noul lider mondial

Ziua Constanta acum 9 ore
Tenismanul sârb Novak Djokovic, deţinătorul titlului, s-a retras de la Roland Garros din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Anunțul a fost făcut de organizatorii turneului de Mare Şlem din capitala Franţei, scrie presa internaţională citată

Nicuşor Dan a depus plângere penală în cazul documentului privind presupusa colaborare cu Securitatea

Mediafax acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a depus plângere după ce în spaţiul public a apărut un document potrivit căruia acesta ar fi colaborat Securitatea. Nicuşor Dan a depus plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în

UPDATE - România a remizat cu Bulgaria, scor 0-0, în penultimul meci amical înainte de Euro-2024

News.ro acum 5 ore
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua. În minutul 51, Dennis Man a ratat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault asupra

Franța are deja instructori care lucrează în Ucraina, a afirmat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. "Ei reprezintă o ţintă legitimă a forţelor noastre armate"

Ziare.com acum 7 ore
Aflat într-un turneu în Africa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat marți, 4 iunie, că Franța are deja instructori care "lucrează în Ucraina" şi dă asigurări că prezenţa lor în această ţară "este confirmată prin destul de multe fapte"

Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar / Decizia nu este definitivă

G4Media acum 10 ore
Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, care în vara 2023, fiind drogat, a produs un accident în stațiunea 2 Mai în care au murit doi tineri, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată marți de Tribunalul București, dar nu este definitivă

Israelul semnează un acord cu SUA pentru cumpărarea a încă 25 de avioane de luptă F-35 pentru 3 miliarde de dolari

Mediafax acum 7 ore
Ministerul israelian al Apărării a semnat oficial marţi un acord cu Statele Unite pentru achiziţionarea unei a treia escadrile de avioane de luptă F-35. Acordul include 25 de avioane de luptă construite de Lockheed Martin, în valoare de trei miliard

Carlos Alcaraz e din nou în semifinale la Roland Garros, unde îl va întâlni pe Jannik Sinner

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Carlos Alcaraz (21 de ani, 3 ATP) a trecut de Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 9 ATP) cu 6-3, 7-6 (3), 6-4 în sferturi” la Roland Garros. Pentru un loc în finală, spaniolul se va duela cu

Predoiu, despre ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi angajaţi ai MAI: Această acţiune demonstrează faptul că nu tolerăm niciun caz de corupţie, indiferent unde îl identificăm

News.ro acum 9 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu ancheta în dosarul de trafic de migranţi în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi ai MAI, că se încadrează în politica de ”toleranţă zero la corupţie şi de curăţenie generală î

Vremea

București
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/32°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

19°
mie.

18°/26°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/27°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/31°