Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii din PE: Comisia Europeană trebuie să intervină sau UE va trece "prin cel mai rău scenariu posibil"

Publicat in Adevarul, marți 27 septembrie 2011 ·

Liberalii din Parlamentul European pun presiune pe Comisia Europeană. Dacă Barroso nu prezintă "cât de repede posibil" un calendar de implementare al măsurilor necesare pentru a rezolva criza, "orice se poate întâmpla cu zona euro si cu Uniunea Europeană - chiar și cel mai rău scenariu", a spus astăzi liderul liberalilor din PE.

"Ne aflăm în mijlocul unei crize care devine din ce mai serioasă. Țările din afara UE pun presiune pe noi să venim cu un nou mod de abordare a problemei," a spus astăzi (27 septembrie), în Parlamentul European(PE), Guy Verhofstadt, liderul liberalilor din PE.

Verhofstadt i-a trimis astăzi președintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso o scrisoare în care îl roagă să prezinte miercuri (28 septembrie) în Parlamentul European de Strasbourg o propunere clară privind felul în care ar trebui rezolvată criza datoriilor din UE.

"Nu cred că putem să evităm criza cu modul de abordare de până acum. Avem nevoie de un calendar - pentru săptămâna următoare, luna următoare și așa mai departe - privind impelementarea schimbărilor necesare prevenirii unei crize. Avem nevoie de o abordare globală," a spus Verhofstadt.

Acesta a rugat Comisia Europeană să-și foloseasă puterea de inițiator al legislației UE pentru a propune un set de măsuri înainte de consiliul european din 17-18 octombrie 2011. "Nu putem calma piețele (financiare) cu o idee sau două despre cum am putea rezolva criza, avem nevoie de inițiativă imediată și de un calendar care să arate clar, în detaliu, când și cum se implementează măsurile luate," a mai spus liderul liberalilor din PE.

"Dacă (Comisia) nu va acționa cât de repede posibil și nu va pune baza unei construcții solide imediat, orice se poate întâmpla cu moneda euro și cu Uniunea Europeană - chiar și cel mai rău scenariu," a adăugat acesta.

Comisia prezintă mâine "starea Uniunii"

Preşedintel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°