Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta de suflet - Două motouri au traversat istoria

Publicat in Jurnalul, marți 27 septembrie 2011 ·

Două motouri au traversat istoria noastră. Unul dintre ele, Nihil Sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) a fost aşezat şi de primul Rege al Ro­mâ­niei, Carol I, pe emblema tinerei case regale, cu 130 de ani în urmă. Cel de-al doilea la care vreau să fac referire aici ne-a fost adus de ro­mani, atunci când au pornit răz­boaiele de cucerire a Daciei, cu 1.900 de ani în urmă: Nihil Sine Pa­nem (Nimic fără pâine). Şi era, pe vremea aceea, pământul ăsta un în­tins grânar, pe care-l râvneau toţi din jur!

Una dintre reţetele vechi ale acestui pă­mânt e „azi­ma”, pâine simplă, pregătită din făină, tărâţe şi seminţe. Se ames­tecă un kilogram de făină de grâu cu 500 g tărâţe de grâu, o lingură de sare grunjoasă, susan, mac, migdale sau nuci (mă­ci­nate), apă (sau borş de tărâţe) şi-o nucă de drojdie sau de „aluaţel” (aluat rămas de rândul trecut, dospit în apă caldă). Se fră­mântă până se obţine un aluat consistent, se lasă la dospit, apoi se întind lipii (azime) care se coc la cuptor, la ţest sau în gura sobei, timp de 40-50 de minute, la foc potrivit. Azimei coapte în gura sobei i se mai spunea şi „de cenuşă”, iar după le­gendă ea dădea puteri feţilor-frumoşi.

Azi, pământul pârjolit geme, iar pâinea anului viitor stă la mâna sorţii, a soarelui, a ploii pe care nu ne-o aduc nici procesiunile cu icoana Sfintei Filofteia (poate doar jocul „paparudelor” să mai salveze o ţară care şi-a distrus agricultura, cea care fusese principalul ei atu vreme de două milenii). Ne-am născut în mijlocul Universului Pâinii, dar ne întrebăm dacă anul ce vine vom mai avea pâine să pu­nem pe masă. Urmăream ştirile despre în­tâmplările ultimelor zile: pe de o parte, seceta prelungită, gata să compromită re­coltele viitoare, şi procesiunile religioase pentru a cere cerului să se îndure şi să trimită ploaia.

Neputinţa ţăranului român care zdrobeşte cu ciocanul bulgării de pământ, neputând

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 25 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°