În legislaţia din ţara noastră \"dreptul la imagine\" apărea vag. De sâmbăta viitoare, adică începând cu 1 octombrie, dreptul fiecărui cetăţean este reglementat mult mai explicit. Oricine ne încalcă reputaţia sau ne afectează doar puţin visele noastre poate fi dat în judecată.
Vorba unui poet în viaţă, Mircea Dinescu "vor fi beţii de soare, se va dansa cadril". Noi ne vom da în judecată unii pe alţii. Doar după un an, doi o să înţelegem că la Tribunal e treabă complicată. Te prezinţi dimineaţa, alături de alţi cetăţeni care se uită fix la geanta ta, la ceas, la un lanţ, la un inel. Bine că totul e monitorizat, mai sunt şi oameni în uniformă care supraveghează fără entuziasm. La Tribunal e greu. Oamenii ăia care se uită fix la tine, în fond, pot fi reperaţi. Dacă au o culoare poate că sunt clienţii unor saloane cu ultraviolete. Aşa ar putea fi găsiţi, dar nu se întâmplâ întotdeauna. De cele mai multe ori, după furtul unei genţi, te uiţi la poze într-o atmosferă ostilă. Pentru că, la Poliţie, nu au cerneală la fax ca să nu mai vorbim de hârtie, nu au benzină pentru ‘girofaruri’, au salarii modeste şi îi mai pândeşte şi trecerea în rezervă, care se poate întâmpla când nu te aştepţi.
Ca să ne întoarcem, acolo, la Tribunal, unde o să ne ducem să ne reparăm reputaţia, sincer, cum să te apere poliţiştii? Ei nu ştiu dacă mâine vor mai fi îmbrăcaţi aşa marţial. Relaţia cu ministerul lor este alunecoasă. Dar cu puştimea care oferă tot felul de obiecte de furat (unele poate chiar de acolo) trebuie menţinută. Omeneşte trebuie să fim de accord cu asta.
Prin 1971, când eram elev în clasa a-X-a la Sf.Sava, mă duceam la tribunal. Stăteam şi mă uitam la procese. În capul meu erau nişte lecturi, mai ales din Balzac şi personajele marelui scriitor francez le vedeam, acolo, în sală.
Mai târziu, ca ziarist, am fost de multe ori la Tribunal.
