Evocat, nostalgic, ca un clasic al literaturii pentru copii, datorându-şi celebritatea Comorii din insulă şi exemplarităţii ei narative, Robert Louis Stevenson este, simultan, cel ce scoate la lumină tenebrele victoriene, în strania şi magica nuvelă a doctorului Jekyll şi a jumătăţii sale monstruoase. Este ca şi cum, în limita aceleiaşi personalităţi, două sensibilităţi literare ar fi silite să coexiste, iar rezultatul acestei (aparent) imposibile coabitări ar fi un număr de texte ce sfidează orice clasificare prin diversitate şi insolit. Judecat, condescedent, ca un simplu autor de ficţiuni destinate adolescenţilor, privit ca un autor de succes în Anglia victoriană, examinat ca un călător explorând insulele de sud ale Pacificului, în căutarea climatului care să îl salveze de la perspectiva propriei morţi, Stevenson este, simultan, prezenţa admirată de Borges sau de Graham Greene.
Descoperirea lui Stevenson, notează Borges în laconicele sale introduceri din Biblioteca personală, este una dintre acele experienţe ce modelează sensibilitatea unui cititor. Infinit mai preţios decât un simplu poligraf ce satisface dorinţa de aventură, Stevenson al lui Borges este un alt nume pentru puterea literaturii de a imagina, seduce, încânta şi orchestra coşmaruri.
Între aceste extreme ale relegării canonice către spaţiile periferice şi admiraţia câtorva iniţiaţi, textele lui Stevenson vorbesc despre o lume şi o literatură pe cale de a se schimba. Invocarea contemporanilor săi şi a celor care îi urmează este suficientă pentru a trasa harta unei sensibilităţi ce face legătura cu epoca postvictoriană. Henry James, Rudyard Kipling, Joseph Conrad şi E.M. Forster sunt doar câteva dintre umbrele care populează acest timp. În mijlocul acestui segment cronologic, revelaţia lui Stevenson, pe urmele revelaţiei lui Borges, este aceea a unui creator de mituri.
Alese de B
