Slobod la gură cum îl ştim, Gigi Becali s-a declarat dispus să colaboreze cu PDL. A urmat un balet de comentarii, speculaţii şi dezminţiri de tot râsu' plânsu'.

Încă nu e clar ce va fi aşa-zisa Mişcare Populară, dar mulţi au început să-i dea ocol. Gigi Becali s-a declarat „primul dispus să colaboreze cu PDL". Jurnaliştii - că asta-i meseria, nu?... - au făcut din această declaraţie o ştire şi au cerut părerea unor lideri PDL. Doar vreo doi au spus, ferm, că un dialog cu Becali e „de neimaginat". Cei mai mulţi au dat-o cotită în formule vagi (că „toate porţile sunt deschise", că „să mai vedem"...), până când Elena Udrea (un fel de şefă informală şi „generatoare de curente de opinie" în PDL) a spus pe de-a dreptul că de la masa negocierilor nu trebuie exclus nimeni - deci se poate discuta şi cu Becali, Vadim ori Dan Diaconescu. Radu Berceanu - cinic - a spus că abia aşteaptă să-i vadă la aceeaşi masă pe Becali şi pe Monica Macovei. Sigur, se va spune că „aşa-i politica, murdară", că „trebuie să faci compromisuri", că „important e să iei măsurile corecte, nu contează cu cine" şi alte asemenea generalităţi în spatele cărora s-au obişnuit politicienii români să ascundă orice. Dar, obişnuiţi cu asemenea scuze vagi şi cu politica făcută doar cu ochii pe sondaje şi pe televiziuni, cei mai mulţi dintre politicienii noştri nu-şi dau seama că tocmai asta a devenit principala problemă. Inexistent în politică - în afară de pitoreasca sa activitate de europarlamentar -, Gigi Becali e un personaj umflat de televiziuni. Despre Vadim Tudor, ce să mai vorbim? O relicvă tristă şi penibilă a epocii lui Ceauşescu, pe care tot producătorii TV o reciclează în numele audienţei. Iar Dan Diaconescu le pare probabil PDL-iştilor un „vector" prin care contracarează televiziunile aliate cu USL. În numele „pragmatismului" şi al socotelilor bazate pe sondaje, fruntaşii PDL nu găsesc nimi