Premierul grec Giorgios Papandreu, aflat ieri într-o vizită la Berlin, i-a invitat pe industriaşii germani să investească mai mult în Grecia. Investiţiile germane rămân însă extrem de prudente în Grecia, în ciuda dorinţei guvernului de la Atena de a proceda la privatizări masive.
Parlamentul European a aprobat, marţi, în sesiune plenară, un acord cu Autoritatea Palestiniană pentru stimularea comerţului. Acordul a fost adoptat cu majoritate de voturi şi intră în vigoare de anul viitor. „Nu putem discuta despre un stat palestinian până nu avem o economie palestiniană sustenabilă”, explică la RFI eurodeputatul Sabin Cutaş necesitatea acestui acord.
Aproximativ 170 de persoane au fost reţinute aseara în 14 oraşe bulgare unde au avut loc manifestaţii împotriva romilor pentru a treia zi consecutiv, fără incidente majore. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel