Levy le-a dat liber fotbaliştilor înaintea egalului cu Sportul. Gigi s-a supărat şi pe antrenor, şi pe MM şi angajează o firmă care să-i urmărească pe Tănase şi pe restul jucătorilor nonstop
Steaua actuală îşi întreţine imaginea pe care o avea Dinamo în anii trecuţi, adică scandaluri frecvente şi impresia că fotbaliştii nu mai pot fi ţinuţi sub control. Cel mai recent episod care l-a scos din sărite pe Becali s-a petrecut înaintea partidei cu Sportul, în care echipa n-a fost în stare să marcheze. Patronul a aflat că jucătorii au împînzit oraşul în noaptea de vineri, cînd au fost liberi. Unii dintre ei au ales terasele din Centrul vechi al Bucureştiului. Cancan a scris că au mai fost trei care au petrecut pînă tîrziu în noapte într-un local cu lăutari din cartierul Drumul Taberei.
Gigi avea deja informaţii că fotbaliştii pierd des nopţile şi el îşi explică astfel randamentul slab al unora dintre ei, printre care Tănase şi Brandan. Soluţia a găsit-o tot el: vrea să angajeze o firmă specializată, care să-i urmărească permanent pe jucători, ca să aibă informaţii exacte despre felul în care îşi petrec timpul liber. Detectivii sînt văzuţi ca o alternativă la extinderea cantonamentelor. Echipa stă închisă, de obicei, doar în noaptea dinaintea unui meci. Şi, ca să nu crească numărul orelor în care jucătorii sînt forţaţi să doarmă în hotel, le găseşte "umbre". Ideea disperată a conducătorilor care nu-şi mai ţin fotbaliştii în frîu a mai apărut o dată, acum cîţiva ani, în minţile acţionarilor lui Dinamo. Cum şi-au rezolvat "cîinii" problemele pînă la urmă? Au renunţat fără regrete la toţi jucătorii care deveniseră vedete ale ziarelor şi ale emisiunilor TV de scandal! Iar acum au ajuns lideri.
"Piţurcă ştia ce să facă!"
Becali crede că problema ar fi putut fi rezolvată de managerul clubului, adică de Mihai Stoica. El l-a dat exemplu po