● Cursa / Drive (SUA, 2011), de Nicolas Winding Refn.

Deşi obişnuieşte să-şi pună talentele de şofer la dispoziţia unor spărgători, aşteptîndu-i în maşină în timp ce ei dau cîte o lovitură şi ajutîndu-i să dispară cît mai repede de la locul faptei, eroul filmului Drive e complet dedicat nu vreunei ambiţii de înavuţire, ci actului însuşi al condusului. Conform codurilor care guvernează lumea lui filmică, acest lucru îi conferă o aleasă puritate spirituală, îi cîştigă un loc printre arhanghelii unei mistici pop-existenţialisto-machiste care probabil că-şi are obîrşia în cultul hemingwayan al „graţiei“ toreadorului/vînătorului/boxerului şi-şi găseşte cristalizarea cinematografică în filmele făcute de Jean-Pierre Melville, cu Alain Delon, şi în cele făcute de Sergio Leone, cu Clint Eastwood şi Charles Bronson. Pe lîngă faptul că se poate măsura cu oricare dintre aceştia în mister (nu-i aflăm numele), în laconism şi în capacitatea de a sta perfect nemişcat, şoferul din Drive (jucat de Ryan Gosling cu un ocazional zîmbet de Mona Lisa şi cu o remarcabilă – în aceste condiţii – imunitate la narcisism) iese campion atunci cînd vine vorba să-şi scoată la iveală resursele de sentimentalism cavaleresc ascunse sub cool-ul robotic: de dragul soţiei (Carey Mulligan) şi al copilului unui alt bărbat, care le-a rămas dator unor tipi foarte duri, el se implică într-un jaf care iese prost. Nu-i mai rămîne decît să se răzbune pe tipii cei duri. Nimic nou în această poveste, însă Drive e regizat cu reală fineţe. (În mod destul de neobişnuit pentru un film de gen, i-a adus regizorului său, Nicolas Winding Refn, un premiu la Cannes.)

DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith! E un film de acţiune care-i recunoaşte inacţiunii importanţa sa strategică – eroul stînd perfect nemişcat la volan, cron