Întrebarea aceasta ne bântuie de la începuturile civilizaţiei. Oare viaţa se sfârşeşte cu moartea? Trecem pe alt plan? Revenim pe planeta Pământ? În noua mea carte, ,,Aleph", îmi descriu experienţa personală cu privire la un subiect foarte delicat: reîncarnarea.
În primul rând, trebuie să abandonăm ideea că timpul poate fi măsurat: nu poate. Am creat o convenţie absolut necesară pentru ca societatea să funcţioneze - în caz contrar nu am ajunge niciodată la timp ca să prindem trenul sau plăcinta s-ar arde până la urmă în cuptor. Mai suntem obligaţi şi să creăm o realitate vizibilă în jurul nostru, altfel rasa umană nu ar fi supravieţuit niciodată prădătorilor.
Am inventat ceva numit ,,memorie", aşa cum există ea într-un calculator. Memoria serveşte ca să ne apere de pericol, să ne permită să trăim în societate, să găsim hrană, să creştem, să transferăm generaţiei viitoare tot ce am învăţat. Dar nu este viaţa în sine. Timpul nu trece; el este doar momentul prezent. Aici, în acest moment în care scriu, se află primul meu sărut şi sunetul pianului la care cânta mama în timp ce eu mă jucam în odaie. Eu sunt tot ce am fost, şi tot ce voi fi. Cum nimic nu are început şi sfârşit - eternitatea este prezentul - trăiesc tot ce a trecut şi tot ce se va întâmpla.
Ne este frică de asta: dorim, de exemplu, ca iubirea să staţioneze în momentul când totul este în perfectă ordine - dar asta e o capcană, de vreme ce iubirea se schimbă odată cu prezentul. Sunt căsătorit de 30 de ani cu aceeaşi femeie ? Nu. Ea s-a schimbat, eu m-am schimbat, dragostea noastră s-a transformat şi ea.
Nimic nu a început cu naşterea şi nici nu se va isprăvi cu moartea. Poate că veţi întreba: unde sunt cei care au plecat? Niciodată, absolut niciodată nu pierdem fiinţele care ne sunt dragi. Ele ne însoţesc pentru că nu au murit. Să ne închipuim un tren : eu nu pot vedea ce se
